Cum au supraviețuit gândacii asteroidului care a ucis dinozaurii?

15 04. 2022, 15:00

Atunci când asteroidul cunoscut drept Chicxulub s-a prăbușit din spațiul cosmic pe Pământ, în urmă cu 66 de milioane de ani, gândacii erau și ei la fața locului.

Impactul a provocat un cutremur uriaș, iar specialiștii sunt de părere că a provocat erupții vulcanice la mii de kilometri distanță. Trei sferturi din planetă, alături de plante și animale au murit, inclusiv dinozaurii, cu excepția unor specii – strămoșii păsărilor din ziua de azi.

Astfel, cum este posibil că minusculii gândaci să supraviețuiască, în vreme ce animale mult mai mari și mai puternice au murit? Se pare că aceștia erau echipați cu ceea ce trebuie pentru a supraviețui unei catastrofe meteorice, indică Live Science.

Supraviețuitorii planetei

Daca ai văzut vreodată un gândac, înseamnă că au remarcat faptul că trupurile acestora sunt extrem de plate. Acesta nu este un accident. Insectele plate se pot restrânge și comprima în spații mici. Acest lucru le permite să se ascundă aproape oriunde. Acesta este poate lucrul care i-a ajutat să supraviețuiască impactului asteroidului Chicxulub.

Atunci când meteoritul a lovit, temperaturile de la suprafața planetei au crescut enorm. Multe animale nu au avut unde să se adăpostească, dar gândacii s-au putut ascunde în micile crăpături din sol, fapt care le-a asigurat protecție împotriva temperaturilor.

Impactul a avut unele efecte în lanț. A ridicat atât de mult praf, încât cerul s-a întunecat. Pe măsură ce Soarele a apus, condițiile au devenit din ce in ce mai vitrege. Fără lumină solară, plantele rămase se chinuiau să crească și multe alte organisme care se bazau pe acele plante au început să fie înfometate.

Gândacii s-au adaptat la cele mai vitrege condiții

Gândacii însă nu au avut probleme. Spre deosebire de unele insecte care preferau să consume anumite plante, gândacii sunt omnivore gunoieri. Adică au capacitatea de a consuma aproape orice fel de mâncare ce provine din animale sau plante, precum și carton, haine sau excremente. Cu un astfel de apetit, nu au avut probleme de adaptare.

O altă trăsătură folositoare a acestora este aceea că-și depun ouăle în niște carcase protectoare minuscule. Similar cu husele de telefon, aceste carcase pot proteja conținutul de impact fizic sau alte pericole, precum inundațiile sau seceta.

Gândacii moderni sunt niște mici supraviețuitori care pot trăi aproape oriunde pe uscat, de la căldură tropicelor, la unele dintre cele mai reci zone ale planetei. Cercetătorii estimează că există mai bine de 4000 de specii de gândaci.

Rezistenți la condiții precare și soluții chimice moderne

O parte din aceste specii preferă să trăiască în apropierea omului devenind dăunători. O dată ce gândacii se instalează într-o clădire, este dificil de eliminat fiecare ou pe care îl depun. Atunci când un număr mare este prezent în spații murdare, pot răspândi boli. Cea mai mare amenințare pe care o aduc omului este dată de alergenii pe care îi produc și care pot declanșa atacuri de astm sau reacții alergice la unii oameni.

Acești dăunători sunt greu de controlat pentru că sunt rezistenți la cea mai mare parte a insecticidelor chimice și pentru că au aceleași abilități care le-au permis strămoșilor lor să supraviețuiască în detrimentul dinozaurilor. Cu toate acestea, gândacii sunt mult mai mult decât o serie de dăunători care trebuie să fie controlați. Cercetătorii îi studiază pentru a înțelege modul în care se mișcă și cum sunt construite corpurile acestora, totul pentru a-și face o idee despre cum să construiască roboți mai performanți.

Vă mai recomandăm și:

Peste 300 de tarantule, scorpioni și gândaci uriași, confiscați pe aeroportul din Bogotá, Columbia

Cum a supraviețuit o specie antică de gândaci fără să facă sex. Cercetătorii au deslușit misterul

CE a cerut limitarea folosirii unui pesticid nociv pentru insectele polenizatoare

Un comportament nemaivăzut până acum. Cimpanzeii folosesc insecte pentru a-și alina reciproc rănile