Ce slăbiciune avea cea mai mare pasăre care a trăit vreodată?

Oasele de Dromornis stirtoni, probabil cea mai mare pasăre care a trăit vreodată, au dezvăluit slăbiciunea fatală care i-a distrus urmașii 7 milioane de ani mai târziu. Se pare că păsărilor le lua prea mult timp ca să se înmulțească.

Australia a găzduit cândva păsări de până la patru ori mai mari decât struții, cele mai mari păsări din zilele noastre.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Dintre acestea, probabil cea mai mare a fost Dromornis stirtoni. Acestea erau Dromornithidae, rude ale găinilor și rațelor moderne, care creșteau până la 3 metri înălțime și cântăreau până la 500 de kilograme.

Păsările nu s-au adaptat suficient de bine schimbărilor climatice

Un studiu publicat în Anatomical Record compară modelele de creștere înregistrate în oasele D. stirtoni și Genyornis newtoni, ultimul dintre Dromornithidae, care a dispărut cu doar 50.000 de ani în urmă.

Deși D. stirtoni creștea extrem de rapid în primii doi ani de viață, creșterea acestora încetinea ulterior și păsările atingeau dimensiunea de reproducere mult mai târziu. Genyornis atingea dimensiunea maximă mai devreme, dar totuși a moștenit reproducerea târzie a strămoșului său uriaș, lăsându-o fără capacitatea de a face față ca specie pe termen lung.

„În urmă cu aproximativ 8 milioane de ani, Australia avea o climă foarte diferită, cu păduri tropicale în inima continentului”, a spus dr. Trevor Worthy de la Universitatea Flinders.

Aceste păduri au susținut trei specii de Dromornithidae, inclusiv cea mai mare, D. stirtoni.

Pe măsură ce pădurea tropicală s-a uscat, D. stritoni și alte două specii mai mici de Dromornithidae au dispărut, dar descendenții lor, inclusiv Genyornis, au continuat să joace un rol important în ecosistemul Australiei.

Reproducerea lentă, specifică mediilor stabile

„De fapt, au persistat prin mai multe perturbări majore de mediu și climatice”, a spus Worthy, citat de IFLScience.

„Cu toate acestea, în timp ce Genyornis a fost mai bine adaptată decât strămoșii săi și a supraviețuit timp de două milioane de ani din Pleistocen, atunci când condițiile aride și de secetă erau la ordinea zilei, acestea era încă o pasăre cu creștere și reproducere lentă în comparație cu păsările emu”.

Păsările emu (Dromaius novaehollandiae) ating stadiul reproductiv la vârsta de doi ani.

O astfel de reproducere lentă este comună pentru speciile care trăiesc în medii relativ stabile, cum ar fi pădurile tropicale – unde își aveau originea toate speciile de Dromornithidae.

Worthy a mai comparat aceste păsări și cu kākāpō (Strigops habroptilus), din Noua Zeelandă, care poate trăi aproape un secol, dar care se reproduce doar o dată la cinci ani.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Kakapo, cel mai gras papagal din lume, numit „Pasărea anului 2020” în Noua Zeelandă

Papagalii cockatoo din Australia învață unii de la alții cum să deschidă tomberoanele

Păsările colibri au cel mai colorat penaj dintre toate păsările cunoscute, arată un studiu

Acvila de munte: pasărea de pe stema României