Charles de Gaulle, omul care a salvat Franța

Charles de Gaulle, născut la 22 noiembrie 1890, Lille, Franța și mort la 9 noiembrie 1970, Colombey-les-deux-Églises, a fost un soldat, scriitor, om de stat și arhitectul celei de-a 5-a Republică Franceză.

De Gaulle a fost al doilea fiu al unei familii romano-catolice, patriotice și naționaliste din clasa de mijloc. Familia a produs istorici și scriitori, iar tatăl său a predat filozofie și literatură. În copilărie, de Gaulle manifesta deja un interes pentru problemele militare. A urmat cursurile Academiei Militare din Saint-Cyr, iar în 1913, ca tânăr sublocotenent, s-a alăturat unui regiment de infanterie.

• Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
• Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului

În primul război mondial, a luptat la Verdun, a fost de trei ori rănit și a petrecut doi ani și opt luni ca prizonier de război.

Cariera de scriitor a lui De Gaulle a început cu un studiu al relațiilor dintre puterile civile și militare din Germania. De asemenea, a scris un memorandum în care a încercat, chiar și în ianuarie 1940, să-i convertească pe politicieni la modul său de gândire. Părerile sale l-au făcut nepopular în rândul superiorilor săi militari, scrie Britannica.

Cum a început cariera lui de Gaulle?

În mai 1940, după ce a preluat comanda ca general de brigadă temporar în Divizia a 4-a blindată – gradul pe care l-a păstrat pentru tot restul vieții – a avut de două ori ocazia să-și aplice teoriile cu privire la războiul cu tancuri. El a fost menționat ca „un lider admirabil, energic și curajos”. Pe 6 iunie a intrat în guvernul lui Paul Reynaud ca sub-secretar de stat pentru apărare și război și a întreprins mai multe misiuni în Anglia pentru a explora posibilitățile de a continua războiul.

Atunci când guvernul Reynaud a fost înlocuit 10 zile mai târziu cu cel al mareșalului Pétain, care intenționa să caute un armistițiu cu germanii, de Gaulle a plecat în Anglia. Pe 18 iunie a transmis din Londra primul său apel către compatrioții săi pentru a continua războiul sub conducerea sa. La 2 august 1940, un tribunal militar francez l-a judecat și l-a condamnat în lipsă la moarte, privare de gradul militar și confiscarea proprietății.

În țara lui, pentru politicienii de stânga, un ofițer de carieră care era un romano-catolic practicant nu era un lider politic imediat acceptabil, în timp ce pentru cei din dreapta era un rebel, care era un erou național.

La Londra, relațiile lui de Gaulle cu guvernul britanic nu au fost niciodată ușoare, iar De Gaulle a sporit adesea tensiunea. În 1943 și-a mutat sediul în Alger, unde a devenit președinte al Comitetului francez de eliberare națională, la început împreună cu generalul Henri Giraud. Campania de succes a lui De Gaulle de a-l învinge pe Giraud a dat lumii dovada priceperii sale în manevre politice.

Cariera politică timpurie

La 9 septembrie 1944, de Gaulle și guvernul său din umbră s-au întors din Alger la Paris. Acolo a condus două guverne provizorii succesive, dar la 20 ianuarie 1946 a demisionat brusc. Generalul nu a avut apariții publice în 1955–56 și s-a retras la casa sa din Colombey-les-deux-Églises, unde a lucrat la memoriile sale.

Cu toate acestea, la 21 decembrie 1958, de Gaulle a fost ales președinte al republicii.

Ca om de stat, de Gaulle și-a dus luptele politice ca o campanie militară, folosind toate dispozitivele pe care le învățase pentru a transforma poziția de slăbiciune a Franței de după război într-una de forță și pentru a depăși opoziția față de planurile sale.

În al doilea mandat de președinte, De Gaulle și-a îndreptat atenția din ce în ce mai mult către domenii mai largi. El începuse deja o politică de „destindere și cooperare” cu țările din spatele Cortinei de Fier prin încurajarea relațiilor comerciale și culturale cu Uniunea Sovietică și țările din estul Europei și prin recunoașterea Republicii Populare Chineze în ianuarie 1964.

Moartea sa a lăsat Franța „văduvă”

După un referendum organizat la 27 aprilie 1969, privind transferul unor puteri către regiuni și transformarea Senatului, de Gaulle propunea introducerea reprezentanților organizațiilor profesionale și sindicale în sânul consiliilor regionale. Punând în balanță toată greutatea sa în soarta acestui referendum, a anunțat în avans intenția de a demisiona în cazul în care răspunsul majoritar va fi „nu”.

În ziua de 9 noiembrie 1970, în timpul unui solitar joc de cărți, generalul suferă o ruptură de anevrism. După doar 20 de minute se stinge din viață. Știrea este comunicată abia a doua zi, printr-o scurtă alocuțiune televizată a lui Georges Pompidou.

Moartea sa, care conform expresiei succesorului său, lăsa Franța „văduvă”, este ocazia de a percepe măsura rolului jucat de către de Gaulle în istoria Franței.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Charles de Gaulle, arhitectul celei de-a V-a Republici

BREXIT. Charles de Gaulle a avut dreptate: ”Anglia nu mai este ceea ce a fost odată!”

”Magazinul cu jucării”, laboratorul secret unde atleţii sexuali ai lui Churchill au creat arme puternice. Una era să îl omoare pe de Gaulle

Ziua în care a început a doua mare conflagraţie mondială. Dominaţia nazistă în Europa, de la Anschluss la atacul împotriva Uniunii Sovietice