Home » Istorie » O frescă găsită recent în Pompeii nu arată o pizza, contrar entuziasmului inițial

O frescă găsită recent în Pompeii nu arată o pizza, contrar entuziasmului inițial

Publicat: 28.06.2023

O frescă care prezintă o natură moartă, descoperită recent în situl arheologic de la Pompeii, pare să arate o pizza, dar preparatul din tablou ar reprezenta, de fapt, altceva, au declarat experții de la sit.

Aceștia au observat că ingredientele-cheie necesare pentru prepararea mâncării emblematice a Italiei – roșiile și mozzarella – nu erau disponibile atunci când fresca a fost pictată, în urmă cu aproximativ 2.000 de ani.

Roșiile au fost introduse în Europa, din America, abia acum câteva secole, iar unele povești spun că descoperirea brânzei mozzarella a dus direct la inventarea emblematicei pizza în apropiere de Napoli, în anii 1700, potrivit ABC News.

O focaccia acoperită cu fructe

În schimb, fresca ar arăta o focaccia acoperită cu fructe, inclusiv rodie și, posibil, curmale, dar și unele condimente sau un tip de pesto, au spus experții. În frescă, focaccia este servită pe o farfurie de argint, iar lângă aceasta poate fi observat un potir cu vin.

Contrastul mesei frugale servite într-un cadru luxos, denotat de tava de argint, nu se deosebește de cel al pizzei din zilele noastre, „apărută ca un fel de mâncare pentru săraci în sudul Italiei, ce a cucerit lumea și este servită chiar și în restaurantele [cele mai rafinate]”, a declarat Gabriel Zuchtriegel, directorul sitului arheologic de la Pompeii.

Orașul antic roman Pompeii a fost distrus de erupția vulcanului Vezuviu în anul 79 d.Hr. Evenimentul brusc și mortal a lăsat o mare parte din structură intactă, acoperită cu cenușă vulcanică, iar situl este acum un proiect arheologic major și o atracție turistică.

Arta pizzarului napoletan, înscrisă în UNESCO

Lobbiștii Coldiretti, cea mai mare organizație ce reprezintă agricultorii italieni, a profitat de noua descoperire pentru a promova pizza – inventată ca o mâncare rapidă pentru muncitorii săraci – drept o comoară națională. În prezent, pizza reprezintă o treime din bugetul alimentar al vizitatorilor străini și generează venituri anuale totale de 15 miliarde de euro în Italia.

Arta pizzarului napoletan a fost înscrisă în 2017 pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO, recunoscută pentru cele patru faze de preparare a aluatului și pentru că este coaptă exclusiv în cuptor cu lemne la 485 de grade Celsius.

Vă mai recomandăm și: 

Un tablou necunoscut de Jackson Pollock, descoperit în Bulgaria

Ce pedeapsă a primit un dealer de artă care vindea falsuri Warhol și Banksy?

Un american a returnat 30 de antichități în Italia, după ce a citit despre traficul ilegal cu artefacte

Pietre „trase la tigaie”, preparatul tradițional chinezesc vechi de sute de ani

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă