Cel mai radioactiv om din istorie: Povestea lui Albert Stevens, pacientul CAL-1

Înainte ca Proiectul Manhattan să înceapă să dezvolte arme nucleare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, oamenii de știință erau conștienți de faptul că aveau nevoie să înțeleagă mai bine efectele materialelor radioactive asupra corpului uman. Așa au apărut experimentele umane cu injecții de plutoniu.

Albert Stevens a fost unul dintre numeroșii „participanți” înrolați la experimente, iar acesta a primit numele de cod „pacientul CAL-1”, fiind primul pacient din California injectat cu plutoniu. Termenul de „participant” este folosit aici cu oarecare semne de întrebare, având în vedere că nu există dovezi care să sugereze că Stevens a știut vreodată ce injecții primea, și nici nu a fost întrebat dacă este de acord sau nu să fie expus la plutoniu.

• 52 de ani de la Apollo 16, penultima misiune care a dus omul pe Lună. Urmăreşte…
• De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?

Experimentele au încercat să stabilească ce se întâmplă cu oamenii atunci când sunt expuși la izotopii radioactivi ai plutoniului, un element principal al bombei atomice „Fat Man” care a fost lansată de Armata SUA peste Nagasaki, Japonia în data de 6 august 1945.

Primul pacient care primea o injecție cu plutoniu-238

Proiectul Manhattan a creat și o divizie de sănătate în 1942, cu experimentele preliminare pe șoareci, iar mai apoi, atunci când testele pe animale au fost declarate insuficiente, trecând la subiecți umani. Potrivit unui raport al Laboratorului Los Alamos din 1962, experimentul a selectat pacienți în stadiu terminal care aveau o speranță de viață mai mică de 10 ani.

Stevens avea să devină primul pacient care primea o injecție cu plutoniu-238 în California, însă el nu a știut că doza primită era considerată a fi „de mai multe ori peste doza letală”. Ca izotop radioactiv, plutoniu-238 este de 276 de ori mai radioactiv decât plutoniu-239, inclus de asemenea în injecția lui Stevens.

Cazul lui Albert este deosebit de neobișnuit

Potrivit IFLScience, plutoniu-238 a fost folosit probabil pentru că era mai ușor de măsurat cu echipamentul disponibil la Proiectul Manhattan la acea vreme. Din păcate, elementul avea un potențial mai mare de a cauza răni biologice.

„În 1995, doi oameni de știință Los Alamos au calculat că Albert primise o doză egală cu 6.400 rem în timpul vieții. Asta înseamnă 309 rem pe an, sau de 858 de ori mai mult decât primește o persoană în aceeași perioadă”, potrivit The Plutonium Files.

Cazul lui Albert este deosebit de neobișnuit pentru că, în timpul unei operații în urma injecțiilor cu plutoniu, s-a aflat că el de fapt nu era terminal. Ceea ce a fost considerat la început un ulcer canceros s-a dovedit a fi doar un ulcer gastric benign cu inflamație cronică.

Au fost prelevate mostre care nu au mai ajuns niciodată la patologie

În ciuda dozelor mari de radiație, Albert nu a avut niciun efect imediat și acut, iar el a murit 21 de ani mai târziu din cauza unei insuficiențe cardiorespiratorie, în 9 ianuarie 1966.

În timpul operației pentru „cancerul” lui Albert, au fost prelevate mostre care nu au mai ajuns niciodată la patologie, așa cum promiseseră oamenii de știință. Potrivit unor investigații, motivul dispariției ar fi ieșit la iveală în 1946.

„După aproape un an de la injecția lui Albert, a fost publicat un raport clasificat cu titlul O comparație între metabolismul plutoniului la om și șoarece. Raportul începe cu următoarea frază: Soarta plutoniului injectat intravenos într-un subiect uman și în șoareci a fost urmărită în studii paralele”.

Cineva i-a cerut rămășițele incinerate ale tatălului său

În ziua în care Albert a primit injecția, cinci șoareci au primit același cocktail de plutoniu.

Mai mult, raportul conține și o descriere a mostrelor prelevate din corpul lui Albert pe masa de operație, specimenele care nu au mai ajuns niciodată la departamentul de patologie.

Faptul că nu a avut cancer nu a fost comunicat nici lui Albert, nici familiei sale, și nici nu i-a fost explicat de ce a continuat să fie monitorizat în următoarele decenii, după injecția cu plutoniu.

Mai curios este că după ce Albert a murit, fiul său Thomas a primit un telefon de la cineva care i-a cerut rămășițele incinerate ale tatălului său. Cenușa a fost trimisă la Centrul pentru Radiobiologie Umană în 1975, „cu scopul de a avansa cercetarea și educația medicală și științifică”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Paradoxul porcilor mistreți” radioactivi din Germania a fost rezolvat

Un pește prins în zona centralei nucleare Fukushima avea radioactivitate de 180 de ori peste limita de siguranță 

„Apa neagră” din Munții Ural, cel mai radioactiv lac din lume

O scurgere radioactivă într-un stat american a fost dezvăluită la câteva luni după accident