Arheologii au dezvăluit povestea unui mamut prins în nisipuri mișcătoare

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Iată povestea unui mamut prins în nisipuri mișcătoare. Data: acum 1,4 milioane de ani. Locul: un bazin mare înconjurat de munți în sudul Spaniei.

Un mamut se plimbă încet pe pământ. Are patru metri înălțime și 11 tone greutate, așa că nu se îngrijorează prea mult de prădători. Asta până când picioarele încep să se afunde în sol. Masa sa uriașă în comparație cu suprafața mică a picioarelor lucrează împotriva animalului pe măsură ce acesta se scufundă tot mai adânc în nisipurile mișcătoare. Incapabil să scape, devine o pradă ușoară. Gata de atac sunt doi comensali neașteptați: hiene gigantice și oameni.

Aceasta este povestea unui mamut prins în nisipuri mișcătoare, spusă de descoperirile de la cea mai recentă săpătură arheologică de lângă Orce, pe marginea Depresiunii Guadix-Baza. Acest sit este bogat în rămășițe fosilizate ale activității umane și animale din Pleistocen. Este locul unde, până în prezent, s-a găsit cea mai veche fosilă de hominin din Europa de Vest. Este vorba despre un dinte care are 1 milion de ani.

Un mamut prins în nisipuri mișcătoare, găsit în „cimitirul elefanților”

Acesta este, de asemenea, locul unde arheologii au descoperit rămășițele multor erbivore mari alături de mamuți: hipopotami giganți (Hippopotamus antiquus), cerbi giganți (Praemegaceros cf. verticornis), rinoceri giganți cu două coarne (Stephanorhinus hundsheimensis) și așa mai departe. Prin urmare, situl a primit porecla sumbră de „cimitirul elefanților”. Pe oasele acestor erbivore gigantice există urme lăsate de dinții prădătorilor necrofagi și de uneltele folosite de strămoșii umani pentru a ajunge la măduva din interior.

Însă modul în care oamenii au avut acces la aceste prăzi mari încă era neclar, scrie IFL Science.

Comportament oportunist

Un studiu recent a raportat o analiză a compoziției straturilor de rocă din acest sit și a constatat că nivelurile arheologice superioare erau compuse din două treimi nisip și o treime argilă.

„Aceste sedimente fine de nisip, depuse aproape de paleolacul care se afla în regiune, ar conține, de asemenea, apă ușor salină, un amestec care explică faptul că ar fi putut funcționa ca niște nisipuri mișcătoare, unde animalele mai mari erau prinse”, au declarat Paul Palmqvist și María Patrocinio Espigares, oamenii de știință de la Universitatea din Málaga care conduc studiul.

Acest studiu sugerează un comportament oportunist atât din partea oamenilor, cât și a hienelor, atacând erbivorele prinse în mod natural, pe care altfel nu ar fi fost capabili să le vâneze. Identitatea hienelor gigantice (Pachycrocuta brevirostris) care s-au hrănit cu mamutul a fost dezvăluită de excrementele fosilizate (coproliți) pe care le-au lăsat în sit.

Acest studiu a fost publicat în Journal of Iberian Geology.

Vă recomandăm să citiți și:

O specie nouă de pterozaur, identificată după oase de acum 100 de milioane de ani

O nouă specie de primate din Germania antică este cea mai mică descoperită vreodată

A fost descoperit un dinozaur cu brațe chiar mai mici decât ale lui T-Rex

„Piatra Dragonului” dezvăluie un eveniment extrem de rar