Un studiu a dezvăluit moartea teribilă suferită de un pește din Jurasic

Un pește din Jurasic a murit înecat cu cefalopode. Un studiu realizat de dr. Martin Ebert și dr. Martina Kölbl-Ebert a analizat rămășițele a aproximativ 4.200 de fosile de Tharsis și a scos la iveală un fenomen rar și tragic: unii dintre acești pești, toți aflați în stadiul de subadulți, au murit înecați încercând să înghită belemniți, cefalopode asemănătoare calmarilor care trăiau în perioada Jurasicului.

Cercetarea a fost publicată în revista Scientific Reports.

Tharsis este un gen de pești dispărut, specific Jurasicului târziu, frecvent întâlnit în depozitele marine fosilizate din calcarul Solnhofen (Solenhofen Plattenkalk), Germania.

Bazinele fosilifere Eichstätt-Solnhofen sunt faimoase pentru conservarea excepțională a fosilelor, de la crabi, amoniți și crini de mare, până la meduze și celebrul Archaeopteryx. În acea perioadă, zona făcea parte din arhipelagul Solnhofen, caracterizat prin salinitate ridicată și niveluri scăzute de oxigen, condiții ostile vieții, mai ales pe fundul lagunelor, unde nu trăiau deloc organisme.

Cu toate acestea, fosilele de Tharsis sunt abundente în aceste sedimente fine și au constituit baza studiului celor doi cercetători.

Un pește din Jurasic a murit înecat cu cefalopode asemănătoare calmarilor

„Tharsis este al doilea cel mai comun gen de pește din arhipelagul Solnhofen, cu aproximativ 4.200 de exemplare pe care Martin Ebert le-a văzut personal în diverse colecții”, explică dr. Kölbl-Ebert.

Mult mai rare sunt fosilele de belemniți, doar în jur de 120 de exemplare au fost descoperite în Plattenkalk, în comparație cu cele peste 15.000 de fosile de pești. Belemniții erau cefalopode marine care preferau apele deschise și erau printre primele specii afectate de lipsa oxigenului. Multe dintre fosilele lor arată urme de bivalve fixate pe ele, semn că au plutit moarte pentru un timp înainte de a se scufunda în bazinele Solnhofen, scrie Phys.org.

În mod obișnuit, se știe că doar rechinii se hrăneau cu belemniți. Dar cercetătorii au descoperit mai multe exemplare de Tharsis cu belemniți înfipți în gât. Deși fosilele acestui pește sunt bine cunoscute, acest fenomen nu fusese documentat anterior, probabil pentru că majoritatea cercetătorilor se concentrează doar pe exemplarele rare, foarte bine conservate. „Martin analizează foarte multe exemplare pentru că este interesat și de statistică și de ecologie”, adaugă dr. Kölbl-Ebert.

Un comportament fatal

Se știe că Tharsis era un micro-carnivor sau zooplanctivor vizual. Probabil că se hrănea sugând resturi de țesut în descompunere, alge sau bacterii de pe obiecte plutitoare. Cercetătorii presupun că belemniții plutitori fuseseră deja colonizați de astfel de microorganisme, lucru care le conferea un gust sau un miros atractiv pentru pești.

„Știm din observații moderne că obiectele plutitoare se acoperă rapid cu alge și bacterii, iar pentru un pește, acestea miros și au gust de hrană”, explică dr. Kölbl-Ebert.

Problema este că, deși vârful ciocului de belemnit putea încăpea în gura unui Tharsis, corpul conic, de formă asemănătoare unui glonț, devenea prea lat pentru a fi înghițit complet. Peștele nu putea nici să-l rupă, nici să-l elimine, așa că încerca să-l expulzeze prin branhii, un gest inutil care ducea rapid la înecare.

Din observații moderne se știe că atunci când un pește are o pradă mare blocată în gât, moartea prin lipsă de oxigen poate surveni în câteva ore.

Astfel, aceste fosile ne oferă o rară privire asupra modului în care un comportament greșit de hrănire, declanșat probabil de confuzia față de obiectele în descompunere, a fost motivul pentru care acest pește din Jurasic a murit înecat.

Vă recomandăm să citiți și:

Un vultur de alamă din secolul al XVIII-lea, descoperit în Polonia

Un studiu a descoperit că păsările au trăit alături de dinozauri în Arctica

Unele dintre cele mai celebre fosile din America de Nord s-au dovedit a fi o nouă specie

Arheologii au descoperit că un celebru masacru roman nu s-a întâmplat de fapt niciodată