Hitler, România și decizia de invadare a Uniunii Sovietice

În vreme ce tancurile naziste înaintau adânc pe teritoriul francez, la începutului lunii iunie 1940, dictatorul sovietic Iosif Stalin a considerat că era momentul prielnic să înceapă să pună în aplicare prevederile pactului secret Ribbentrop-Molotov, semnat la Moscova pe 23 august 1939. Astfel, Uniunea Sovietică a ocupat Țările Baltice, Lituania Estonia şi Letonia. Hitler, deși consimțise ca Țările Baltice să fie în sfera de influență a Uniunii Sovietice, nu se gândea că ele vor fi ocupate efectiv. Mai mult, la 26 iunie, Uniunea Sovietică adresează un ultimatum României prin care solicita „retrocedarea” imediată a Basarabiei, dar și a Bucovinei de Nord cu titlul de „compensație”. Hitler a perceput mișcările lui Stalin drept o adevărată amenințare la adresa Germaniei naziste.

În timpul campaniei din vest din primăvara anului 1940, Hitler s-a temut permanent de o reacție a sovieticilor. Teama lui Hitler era alimentată și de faptul că lăsase în Est doar zece divizii în fața celor peste o sută de divizii sovietice.

• Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?
• Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”

Faptul că Stalin se apropia de exploatările petroliere românești îi crea lui Hitler un sentiment de profundă îngrijorare și nervozitate.

„Hitler a receptat această invazie ca o palmă pe obraz, deoarece rușii ajunseseră acum neliniștitor de aproape de exploatările petroliere româneşti, pe care el conta, deoarece i se tăiase accesul la sursele de peste mări.

În săptămânile care au urmat, a devenit tot mai nervos şi, totodată, neliniștit de posibilele consecințe ale acestei situații asupra ofensivei aeriene împotriva Angliei. Suspiciunile sale în privința intențiilor lui Stalin au crescut.

La 29 iulie 1940 a discutat cu Jodl (Alfred, șeful Statului Major al OKW, n.r.) despre posibilitatea războiului cu Rusia, dacă aceasta va încerca să pună mâna pe exploatările petroliere ale României. Câteva săptămâni mai târziu, ca o ripostă, a început transferul în Polonia a două divizii blindate și a zece divizii de infanterie”, scria istoricul militar Liddell Hart.

„În săptămânile ce urmează, teritoriul din răsărit va fi înarmat mai puternic”

O directivă din 6 septembrie 1940, adresată Serviciului de contraspionaj, adopta un ton care trebuia să descurajeze o eventuală agresiune sovietică. Pe de altă parte, prin transferul unor importante forțe germane în estul Europei erau puse viitoarele fundații ale unui posibil atac împotriva Uniunii Sovietice.

„În săptămânile ce urmează, teritoriul din răsărit va fi înarmat mai puternic. Aceste regrupări nu trebuie să creeze Rusiei impresia că ne pregătim pentru o ofensivă în Est. (…)

Pe de altă parte, Rusia trebuie să înțeleagă că trupe germane puternice și bine pregătite sunt staționate în Guvernământul General, în provinciile răsăritene și în Protectorat și să tragă concluzia că suntem gata să ne protejam interesele împotriva unui atac rusesc, îndeosebi în Balcani, cu forțe puternice”, preciza Directiva.

Din cauza distanței dintre frontul său și exploatările petroliere romanești pe care voia să le păzească, nu le putea proteja direct şi era nevoit să ia în considerare necesitatea unei diversiuni ofensive pe frontul polonez.

„Ideea diversiunii s-a transformat, curând, în intenția unei invazii majore, pentru a preîntâmpina orice primejdii”.

Exerciții tactice pentru invadarea Uniunii Sovietice

Planul ofensivei împotriva Rusiei fusese deja schițat când generalul von Paulus a fost numit adjunct al șefului Statului Major General. El a primit însă ordinul „să examineze șansele” planului. Obiectivele erau, în primul rând, distrugerea armatelor rusești din partea de vest a Rusiei; şi, apoi, o înaintare suficient de adâncă pentru a proteja teritoriul Germaniei de eventuale atacuri aeriene ale rușilor. La începutul lui noiembrie, prevederile planului au fost testate prin câteva exerciții tactice.

„Hitler nu se mai temea atât de mult de o eventuală ofensivă rusească, dar înclina tot mai mult spre declanșarea războiului împotriva sovieticilor. Pregătirea şi studierea vastelor planuri strategice îl amețeau întotdeauna. Îndoielile exprimate de generalii lui, când le dezvăluia ce gândea, îl determinau să-și consolideze și mai mult punctul de vedere. În fond, dreptatea fusese de partea lui ori de câte ori ei puseseră la îndoială victoria. Trebuia să le dovedească din nou că se înșelau. Îndoielile lor demonstrau că, în ciuda servilismului, continuau să-l considere un amator. În plus, amiralii şi generalii lui erau neliniștiți de perspectiva unui atac maritim împotriva Angliei. În aceste condiții nu putea rămâne pasiv”, considera Liddell Hart.

La 18 decembrie 1940, Hitler a emis „Ordinul nr. 21 – Operațiunea Barbarossa”. Acesta începea cu declarația categorică: „Forţele armate germane trebuie să fie pregătite să zdrobească Rusia sovietică, printr-o campanie fulger, înainte de sfârşitul războiului împotriva Angliei”. Drumul către invadarea Uniunii Sovietice era deschis.

Vă recomandăm să citiți și:

139 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanţi inventatori români

Președinții care au supraviețuit tentativelor de asasinat. Ce s-a întâmplat cu atacatorii lor?

Astăzi se împlinesc 154 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai prolifici istorici şi scriitori pe care i-a avut România vreodată

Primul român care a ajuns în China. Mai înainte un domnitor i-a tăiat nasul