Oamenii de știință de la Universitatea Bournemouth (Anglia) au rezolvat un mister vechi de 150 de ani despre un cocor uriaș dispărut care trăia în Europa în urmă cu peste 20.000 de ani.
Acest cocor uriaș dispărut a fost numit Grus primigenia în secolul al XIX-lea de către biologul francez Alphonse Milne-Edwards, pe baza unor fragmente osoase descoperite în peșteri din sudul Franței, datând de la sfârșitul ultimei ere glaciare. De atunci, s-a crezut că acestea îi aparțineau unei specii distincte de cocor uriaș, dispărută între timp.
Un nou studiu coordonat de John Stewart, profesor de paleoecologie evolutivă la Universitatea Bournemouth, arată însă că oasele provin de la exemplare de cocor mare (sau cocor eurasiatic), Grus grus, o specie care trăiește și astăzi, dar care avea dimensiuni mai mari decât cele întâlnite în prezent.
„Bănuiam că acești cocori de mari dimensiuni nu au dispărut, ci reprezentau exemplare mai mari ale cocorului eurasiatic actual. Credem că identificarea greșită a fost cauzată de faptul că masculii acestei specii sunt mai mari, iar femelele mai mici. Această diferență ar fi putut alimenta ipoteza existenței a două specii distincte: cocorul comun pe care îl vedem astăzi și o specie dispărută, de dimensiuni mai mari”, a explicat Stewart.
Cercetarea, realizată în colaborare cu Centrul pentru Paleogenetică din Stockholm (Suedia), a folosit probe de ADN antic prelevate din 18 oase de cocor descoperite în Anglia, Țara Galilor, Franța, Germania și Insulele Baleare. Materialul genetic a fost extras pentru identificarea speciilor.
„Studiile anterioare s-au bazat doar pe dimensiunea și forma oaselor pentru a încerca să identifice aceste păsări. Analiza ADN-ului ne-a oferit o imagine mai exactă asupra identității lor”, a precizat cercetătorul.
Echipa intenționează să investigheze în continuare motivele pentru care cocorii au devenit mai mici de-a lungul timpului. Printre posibilele explicații se numără desecarea zonelor umede și modificările utilizării terenurilor de către oameni, însă sunt necesare cercetări suplimentare pentru a confirma aceste ipoteze.
Studiul atrage atenția și asupra dificultăților de identificare a păsărilor dispărute exclusiv pe baza oaselor. Este posibil ca și alte specii considerate dispărute, diferențiate de cele actuale doar prin dimensiuni, să fi fost identificate greșit. În astfel de cazuri, analiza ADN-ului antic ar putea clarifica situația, scrie EurekAlert.
„Deși numeroase specii de păsări sunt vulnerabile în prezent la activitățile umane, este posibil să fi supraestimat numărul extincțiilor din trecut. Unele dintre acestea ar putea reprezenta, de fapt, schimbări de dimensiune în cadrul unor specii care încă există”, a concluzionat Stewart.
Studiul a fost publicat în revista Royal Society Open Science.
Ce știm greșit despre Antichitate: mituri despre romani, greci și egipteni, demontate de istorici
Inteligența Artificială descifrează secretele arhivelor medievale
Pentru prima dată, osul de la un denisovan a fost descoperit într-o peșteră din China