O comedie adevărată: Cum a fost luat Palatul Regal cu „asalt” de Opoziția Unită

La sfârșitul secolului al XIX-lea, scena politică românească era dominată de confruntarea dintre „Opoziția Unită” și primul-ministru Ion C. Brătianu. Lunga guvernare a lui Brătianu, petrecută între 1876-1888, a exasperat opoziția politică, dar și pe mulți români. Înspre finalul guvernării, protestele de stradă s-au accentuat, dar deseori acestea prindeau adevărate turnuri comice.

O imagine asupra vieții politice din România de la sfârșitul secolului al XIX-lea este surprinsă de Ion Luca Caragiale în piesele de teatru, nuvele și povestirile pe care le-a scris.

• O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
• Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei

Însă și Constantin Argetoianu descrie în memoriile sale evenimente politice mai mult sau mai puțin amuzante la care a participat în acea perioadă.

Argetoianu: „Bătăușii poliției au pătruns din stradă în curte şi s-a încins o bătaie ca la ușa cortului. Am dat şi am primit şi eu”

Unul dintre aceste evenimente politice s-a soldat cu „asaltarea” Palatului Regal de către opozanții lui Brătianu. După o întrunire politică, participanții au hotărât să facă o manifestație în fața Palatului Regal. Numai că lucrurile au degenerat și, din fericire, au atins cote comice înalte.

„Accelerarea ritmului este o lege a tuturor mișcărilor, prin urmare și a celor politice. După o lungă serie de întruniri, mai mult sau mai puțin pașnice, cu sau fără mici încăierări la ieșire, dar totdeauna terminate prin sfatul fruntașilor `de a ne risipi în ordine`, s-a hotărât o întrunire mare urmată de o manifestație la Palat.

Era cam o lună sau câteva săptămâni înainte de demisia lui Brătianu, care a fost de altminteri grăbită prin evenimentele din acea zi. Venise lume multă, sala gemea. Poliția aflase că se plănuise ceva, dar nu prea știa ce. Cu brutalitatea ei obișnuită a decis să năvălească în sală și să dizolve cu forța întrunirea înainte de sfârșitul ei. (…)

Îndată ce s-a simțit încercarea poliției de a pătrunde prin fund, o bună parte din public s-a repezit pe ușile laterale, ca trecând prin curte să ia de la spate forțele polițienești. Bătăușii poliției au pătruns şi ei din stradă în curte şi s-a încins o bătaie ca la ușa cortului.

Am dat şi am primit şi eu, şi m-am pomenit într-o clipă ridicat pe sus şi zvârlit peste gard în strada Sf. Ionică. N-am putut niciodată să-mi dau seama cum am ajuns peste gard, ca şi când o putere supranaturală m-ar fi ridicat și m-ar fi aruncat dincolo, teafăr și neatins”, povestește Constantin Argetoianu în memoriile sale.

„La Palat, la Palat! Am luat-o cu toții la fugă, în sus spre Palat”

După intervenția nesăbuită a poliției, manifestanții s-au îndreptat spre Palatul Regal pe o altă rută, ceea ce i-a surprins din nou pe polițiști. Mișcarea poliției de regrupare a avut însă un efect neașteptat și i-a împins pe manifestanți chiar în curtea Palatului Regal.

„Un minut mai târziu, gardul s-a prăbuşit – scrie Argetoianu – şi un glas, urmat de zece, de o sută altele, a început să strige `La Palat, la Palat!`. (…) Am luat-o cu toții la fugă, în sus spre Palat. Nicu Filipescu îndreptase dinainte alte două coloane de manifestanți, una prin strada Ienei spre Piața Teatrului, alta prin Clemenței spre Calea Victoriei.

Maiorul Fănuță s-a dovedit mai prost strateg ca Nicu Filipescu, căci și-a așezat forţele pe Calea Victoriei. (…) Surprins prin puhoiul care venea în pas alergător dinspre Sf. Ionică, şi care n-a întâlnit în calea lui decât câțiva sergenți de oraș zăpăciți, Fănuță și-a pierdut capul şi câteva minute n-a ştiut ce să facă. Tocmai timpul care ne-a trebuit să ajungem în fața Palatului. Abia atunci s-a dumirit bătrânul zbir şi a poruncit trupei (…) să se întoarcă împotriva noastră.

Manevră de două ori nenorocită, fiindcă soldații s-au găsit luați între două atacuri, din față și din spate, aşa încât n-au mai putut rezista în linie şi s-au încurcat, neputincioși, printre manifestanți iar pe de altă parte mișcarea pe care au încercat-o împotriva noastră ne-a refulat în curtea Palatului, pe atunci deschisă, spre scara principală”.

„Ne-am pomenit înăuntru Palatului regal spre consternarea ofițerilor”

Din cauza busculadei create, o parte dintre manifestanți au fost împinși fără voia lor în ferestrele și în ușa Palatului Regal. Ceea ce începuse ca o manifestație pașnică începea să ia o turnură periculoasă.

„M-am găsit şi aici în rândurile dintâi, fără să vreau, purtat de curentul puhoiului. Refulați dinspre stradă, oamenii apăsau asupra noastră din spate şi ne-au împins vreo douăzeci, în capul treptelor, cu piepturile la ușile cele mari, cu geam, ale anticamerei regale. Urlam cu toții `jos Brătianu!` şi `trăiască Opoziția Unită!`.

O împinsătură mai tare şi deodată geamurile s-au spart şi ușa a cedat. Câți eram pe scară ne-am pomenit înăuntru, spre consternarea ofițerilor și lacheilor în livrele care nu se așteptau la vizita noastră. Dar mai mirați ca dânșii eram noi. Porniți pentru o manifestare zgomotoasă, dar pașnică, ne aflam într-o situație neprevăzută şi neplăcută.

Nici unul din noi nu făceam `revoluție`, ci `politică`, și ne dam seama mai mult prin intuiție decât prin raționament, că lucrurile merseseră prea departe. Se vede că același sentiment l-au avut şi cei din afară, căci odată cu zăngănitul geamurilor sparte și cu trosnetul ușilor care cedau, a amuțit şi larma din fața scării”, consemna mai târziu Constantin Argetoianu.

„Domnilor, nu e voie!”

Situația a fost rezolvată prin tactul arătat de ofițerii care se aflau în interiorul Palatului Regal. Dar, a doua zi, presa a descris evenimentele ca și cum ar fi avut loc o adevărată răscoală.

„Noi, cei dinăuntru – precizează Argetoianu – nu știam cum să scăpăm din încurcătură. Noroc că oamenii Palatului, mai mult din teamă decât din tact, căci erau cam păliți la față, ne-au întâmpinat cu blândețe şi cu admirabilele cuvinte: `Domnilor, nu e voie!`. Ne-am întors spre ușă şi am început să zbierăm `înapoi!, înapoi!`.

Cum lumea amuțise, și cum fiecare se întreba probabil ce are să pățească (căci toate forțele armate şi ale poliției se îndreptau spre Palat), glasul nostru a fost ascultat, cei din preajma scării au început să împingă înapoi şi astfel am putut părăsi anticamera regească mai voioși decât intrasem. Forța publică a sfârșit prin a avea ultimul cuvânt”.

A două zi, învălmășeala de la Palatul Regal a căpătat în presa vremii alte contații, care nu aveau de a face cu realitatea.

„Învălmășeala de la Palat a făcut o vâlva imensă în tot orașul, oamenii vorbeau de Revoluție și de ghilotină (…). A doua zi dimineața ziarele erau pline cu amănuntele `răscoalei` şi `invazia Palatului Regal` era descrisă pe mai multe coloane”, mai povestește Constantin Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Constantin Argetoianu, despre Pacea de la București din 1913: „Ne jucasem de-a războiul dincolo de Dunăre, la Bucureşti ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”

Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu

Protestele uriașe care au șubrezit guvernarea lui Ion C. Brătianu: „Aproape toată populația Bucureștiului era pe străzi. Aşa ceva nu se mai văzuse!”

Scandalul care a pus capăt celei mai lungi guvernări din istoria României