Protestele uriașe care au șubrezit guvernarea lui Ion C. Brătianu: „Aproape toată populația Bucureștiului era pe străzi. Aşa ceva nu se mai văzuse!”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Din toamna anului 1887 și până în primăvara anului 1888, străzile Bucureștiului au fost luate cu asalt de protestatarii împotriva guvernării lui Ion C. Brătianu. Lunga guvernare a lui Brătianu, precum și afacerile de corupție în care au fost implicați apropiați ai primului-ministru, i-au exasperat pe majoritatea românilor. Până și importanți membri ai liberalilor, precum fratele lui Ion C. Brătianu, Dimitrie, sau Nicolae Fleva s-au implicat în protestele împotriva guvernului. Toate forțele contestatare s-au reunit în „Opoziția Unită” care a organizat ample proteste.

Întinsă din 1876 până în 1888, guvernarea lui Ion C. Brătianu a strâns treptat numeroși critici. Spre finalul ei, scandalurile de corupție și modul autoritar în care Brătianu conducea guvernul și țara au declanșat ample proteste. Majoritatea au fost organizate de „Opoziția Unită”.

„Din toamna lui 1887 şi până la căderea guvernului, în martie 1888, m-am ținut scai de acțiunea `Opoziției Unite`. (…) Pornit astfel dintr-o vedere pur teoretică a lucrurilor, m-am încălzit încetul cu încetul în focul luptei, până am ajuns în cele din urmă pe scările Palatului, în prima linie a frontului”, își aducea aminte Constantin Argetoianu.

Arestarea lui Nicolae Fleva și a lui Nicolae Filipescu

Unul dintre cele mai tensionate momente a fost arestarea și apoi eliberarea politicienilor Nicolae Fleva și a lui Nicolae Filipescu, unii dintre opozanți cei mai vocali ai guvernării Brătianu.

„Amintirea mea `politică` cea mai vie – povestește Argetoianu – e legată de eliberarea lui Fleva de la Văcărești, unde fusese închis câtăva vreme în urma unei învălmășeli provocate într-o ședință agitată a Camerei [Deputaților] și care se terminase prin câteva focuri de revolver. Un ușier căzuse mort, singura victimă de altminteri, şi guvernul pretinsese că focurile porniseră din partea opoziției și arestase pe Fleva şi pe Nicu Filipescu.

Opoziția pretindea însă că focurile fuseseră trase de agenți provocatori ai poliției, ca să justifice arestarea celor doi agitatori care se aflau în fruntea zilnicelor mișcări de stradă, îndreptate împotriva lui Brătianu”.

Guvernul cedează sub presiunea protestelor

Arestarea celor doi politicieni, reprezentanți de marcă ai opoziției, a stârnit ample proteste pe străzile Bucureștiului, dar eliberarea lor a umplut străzile orașului de protestatari.

„Opinia publică s-a ridicat ca un singur om – precizează Argetoianu – împotriva acestor arestări, pe care le socotea nedrepte și ca o ultimă batjocură a unui regim în agonie.

Întrunirile s-au ținut lanț, cu încercări de manifestare la Palat, încercări regulat oprite după o mai lungă sau mai scurtă încăierare cu jandarmii pedeștrii şi călare şi cu sergenții de oraș. În aceste ciocniri care se terminau câteodată cu capete sparte s-a distins maiorul Fănuță, comandantul Divizionului de jandarmi și ofițer de modă veche, îmbătrânit în rele, dar devotat lui Brătianu trup şi suflet. Sub presiunea opiniei publice, şi puţin şi a străzii, guvernul s-a hotărât să pună în libertate pe Fleva şi pe Filipescu”.

Eliberarea

Când s-a răspândit vestea că Nicolae Fleva va fi eliberat, mulțimea de contestatari ai guvernării Brătianu s-au dus la închisoarea Văcărești pentru a-l întâmpina. Nicolae Filipescu fusese eliberat mai devreme.

„În tot cazul – menționează Argetoianu –, grandioasa manifestație, prima de asemenea proporțiuni în București, fusese organizată în cinstea ambilor `artiști` chiar dacă s-a desfășurat în ziua în care a părăsit numai Fleva pușcăria. Era către seară, pe o zi frumoasă, şi tot Bucureștiul aștepta înfrigurat alaiul care de la Văcărești trebuia să meargă direct la Palat şi să ceară capul lui Brătianu.

M-a înțepat şi pe mine ghimpele curiozității şi m-am dus și eu să văd ce se întâmplă. Poliția barase Calea Victoriei cu armată, aşa încât cortegiul de la Bulevard fusese nevoit să o ia pe strada Academiei.

În frunte înainta la pas o trăsură, în care Fleva şi Filipescu, în picioare, agitau pălăriile şi întrețineau prin gesturile lor `focul sacru al Revoluției`. În jurul lor, o droaie de derbedei, istovită de lungul drum, urla cu disperare şi amenința cu ciomegele.

După trăsură, rânduri-rânduri şi pâlcuri-pâlcuri, aproape toată populația Bucureștiului. Larma era enormă şi din concertul de răcnete nu se pricepeau decât două lozinci: `la Palat!` şi `jos Brătianu!`. Din când în când o voce de bas mai urla şi un `trăiască Fleva!` sau un `trăiască Opoziția Unită`. (…) Aşa ceva nu se mai văzuse!”

O confruntare evitată

Pentru ca protestul să nu degenereze, forțele de ordine nu au permis accesul protestatarilor pe Calea Victoriei, în zona Palatului Regal. Însă acest lucru avea să producă o învălmășeală periculoasă.

„Toată strada era acum ocupată de armată, cu baionetă la pușcă, hotărâtă să tragă, dar să nu lase pe nimeni să pătrundă în Calea Victoriei și să se apropie de Palat. Manifestația s-a oprit; Fleva, căruia nu i-au plăcut niciodată baionetele, s-a urcat pe pernele trăsurii și-l vedeam cum făcea gesturi disperate, înapoi, spre mulțime. Spunea ceva, dar zgomotul era aşa de mare încât nimeni nu putea să priceapă ce, iar învălmășeala oamenilor, împinși de la spate de cei care înaintau încontinuu dinspre Ministerul de Interne, creștea din clipă în clipă.

Țipete de oameni striviți, urlete de `înainte` (…) Ținând seamă de somațiunile autorităților, după o scurtă ezitare – `ca să nu strice impresiunea produsă de maiestoasa manifestare`, strategii din birje s-au hotărât să o cârnească prin strada Clemenței, lăsată liberă pentru scurgerea mulțimii. Şi după ei, s-a scurs mulțimea, timp de două ceasuri, strigând şi înjurând guvernul!

Cocoțat pe o fereastră, am stat până a trecut ultimul om şi nu m-am înapoiat acasă decât aproape de vremea mesei, pe întuneric. Dar se făcuse lumină în sufletul meu şi din acea zi am fost nelipsit la toate întrunirile Opoziției”, povestea Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Constantin Argetoianu, despre Pacea de la București din 1913: „Ne jucasem de-a războiul dincolo de Dunăre, la Bucureşti ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”

Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu

„Opoziţia Unită”, „satrapul Brătianu” și corupția din România

Cum a obligat-o Carol al II-lea pe sora-sa, principesa Ileana, să părăsească România