Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane

Adaugă descoperă.ro ca sursă preferată în Google

România a intrat în Primul Război Mondial la 27 august 1916. La o zi după intrarea în război, sub privirile îngrozite ale locuitorilor Bucureștiului, capitala României avea să fie bombardată de către zeppelinele germane.

România a intrat în Prima Conflagrație Mondială de partea Antantei (Franța, Marea Britanie, Rusia) pentru elibera Transilvania de sub dominația Austro-Ungară. Imediat după ce declarația de război a României a fost prezentată la Viena, trupele române au trecut Carpații în Transilvania.

• Astăzi se împlinesc 140 de ani de când lumea a făcut cunoștință cu băutura Coca-Cola
• A condus un imperiu fără să-l vadă vreodată. Maria de Champagne, împărăteasa care nu a ajuns…

Intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei a fost susținută de marea majoritate a societății românești, însă puțini erau cei pregătiți pentru a face față ororilor războiului. Tocmai de aceea, șocul bombardării Bucureștiului de către zeppelinele germane a fost puternic resimțit, nu doar în capitala țării.

Omul politic Constantin Argetoianu se afla în București în noaptea de 28 august, atunci când orașul a fost bombardat pentru prima dată de un zeppelin german.

„În seara de 15 august 1916 (28 august, stil nou, n.r.), Bucureștii au înregistrat prima alertă a războiului aerian. Prefectura Poliției publicase o ordonanță, afișată pretutindeni, în care se arătau precauțiunile de luat în caz de bombardament; acesta urma să fie anunțat cu cinci sau zece minute înainte, după putință, prin clopotul Mitropoliei și prin fluierăturile sergenților de oraș”, scria în memoriile sale Constantin Argetoianu.

Primul zeppelin pe cerul Bucureștiului

Nu bine a reușit să adoarmă, când aproape de miezul nopții, zgomotul alertelor ce se auzeau din oraș l-au trezit. „Era aproape de miezul nopții, mă dezbrăcam când deodată aud prelungite fluierături. Întind urechea și aud o talangă înăbușită de clopot. Trag hainele pe mine și după cinci minute eram jos, în stradă. Toți locatarii imobilului executaseră aceeași manevră, damele în ținută de noapte, îmbrobodite în mătăsuri, dibuiau pe întuneric, se văicăreau și așteptau sfârșitul lumii.

Am ieșit cu toții în stradă și am așteptat cu ochii țintiți pe cer un sfert de ceas, douăzeci de minute. Nimic. Sfârșitul lumii se amânase. Ne-am înapoiat în apartamentele noastre și m-am culcat”, își aducea aminte Argetoianu.

Însă, la scurt timp după ce a reușit să adoarmă din nou, o nouă alarmă l-a trezit. De această dată, un zeppelin își făcuse prezența pe cerul senin al Bucureștiului.

„Abia închisesem ochii, o nouă alarmă – povestește Argetoianu. Mă cobor din nou, de data aceasta zărim sus, prins în lumina reflectoarelor, un Zeppelin de `aur` ce aluneca liniștit dinspre sud spre nord. Noaptea era senină, pe pământ liniște și tăcere, așa încât se auzea perfect zgomotul motoarelor aeronavei întrerupt numai de bubuiturile neputincioaselor noastre tunuri și de fâșâitul câtorva rachete, semnale absurde care, ca și tunurile, nu tulburau câtuși de puțin mersul maiestuos al Zeppelinului. Câte o detunătură mai tare însemna explozia bombelor aruncate de inamic”.

Reproșurile românilor la adresa aliaților

Bombardamentele efectuate de zeppelinele germane au afectat moralul și încrederea românilor în aliați, fapt confirmat și de ambasadorul francez la București din acea perioadă, contele de Saint-Aulaire.

„Sub bombe, Bucureștiul își păstrează surâsul, dar pierde o parte din încrederea sa în noi (în aliați, n.r.). Se spunea – nu mie, căci eu eram primul care o spuneam și românii au mult prea mult tact ca să se plângă de Franța reprezentantului ei: `Statul-major francez știa foarte bine cât de săraci eram în privința aviației și în absolută imposibilitate să ne procurăm avioane, fără să afle spionajul german, înainte de declarația de război. Pentru a-l împiedica pe dușman să ne distrugă fără vreun risc pentru el, câteva avioane detașate de la Salonic ar fi fost de ajuns. Și Rusia ar fi putut să ne apere, dar noi n-am contat niciodată pe ea` ”, nota în memoriile sale Saint-Aulaire.

Armata aliată de la Salonic și România

Marea problemă a României la acel moment a fost pasivitatea armatei aliaților de la Salonic. Această armată trebuia să inițieze o ofensivă împotriva trupelor bulgaro-germane pentru a nu oferi prilejul Puterilor Centrale de a ataca România dinspre sud.

„Se mai spunea (de către români, n.r.): `Constatând că Franța ne-a lăsat fără apărare împotriva bombelor germane, ne resemnam, presupunând că armata de la Salonic își păstra toate mijloacele pentru o ofensivă fulgerătoare împotriva germano-bulgarilor, dar nu mai auzim nimic despre această ofensivă`.

În protestele lui îndreptățite împotriva unei asemenea neîndepliniri a promisiunilor, Brătianu (Ionel, prim-ministrul României) subînțelegea că era vorba doar de o întârziere a ofensivei de la Salonic, pentru care era nevoie de concursul Angliei. Președintele Consiliului va schimba tonul când, după amânarea indefinită a acestei ofensive, va constata că a fost abandonată fără cuvinte de prisos şi chiar fără nicio explicație”.

Inacțiunea armatei aliate de la Salonic a condus la o mobilizare a trupelor bulgaro-germane împotriva României, care s-a soldat cu dezastrul suferit de forțele române la Turtucaia.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Fumul care a cuprins Bucureștiul: ghid de siguranță pentru oameni și animale

Protestele uriașe care au șubrezit guvernarea lui Ion C. Brătianu: „Aproape toată populația Bucureștiului era pe străzi. Aşa ceva nu se mai văzuse!”

O nebunie ce cuprinsese tot Bucureștiul, cursurile lui Maiorescu

Disprețul pentru teatrul românesc al „societății alese” a Bucureștiului, la finalul secolului al XIX-lea