Primul Război Mondial a fost adesea interpretat fie ca rezultatul unei succesiuni de crize diplomatice, fie ca produsul inevitabil al unor tensiuni structurale acumulate în Europa la începutul secolului al XX-lea, fie ca o combinație între cele două. În acest context, raportul redactat în mai 1914 de colonelul Edward Mandell House, consilier al președintelui american Woodrow Wilson, reprezintă o mărturie de o valoare excepțională. Documentul oferă o analiză lucidă și anticipativă a situației politice europene, cu doar câteva săptămâni înainte de izbucnirea ostilităților. În Europa, „este un militarism scăpat complet de sub control”.
În primăvara anului 1914, președintele american Woodrow Wilson l-a trimis în Europa pe colonelul Edward House pentru a evalua tensiunile internaționale și a încerca o posibilă mediere diplomatică înainte ca situația să degenereze într-o confruntare militară. Raportul pe care l-a întocmit House după vizita în Europa a anticipat confruntarea din Primul Război Mondial.
„Situația este extraordinară. Este un militarism scăpat complet de sub control. Dacă cineva acționând în numele dumneavoastră nu poate aduce o înțelegere diferită, într-o bună zi va avea loc un cataclism îngrozitor. Nimeni din Europa nu poate face acest lucru. Există prea multă ură, prea multe gelozii”, scria Edward House în raportul pe care l-a înaintat în mai 1914 președintelui american Woodrow Wilson.
La începutul anului 1914, Europa se afla într-un echilibru fragil, susținut de un sistem de alianțe antagonice: Tripla Alianță (Germania, Austro-Ungaria, Italia și România) și Tripla Înțelegere (Franța, Rusia, Marea Britanie).
Războaiele balcanice din 1912 și 1913 demonstraseră deja că marile puteri erau într-un conflict general, susținând țări diferite angajate în conflict, pentru a-și proteja interesele strategice. În același timp, cursa înarmărilor, în special competiția navală anglo-germană, amplifica suspiciunile și reducea spațiul de manevră diplomatică. Exista și o cursă a creșterii forțelor armate terestre între Germania, pe de o parte, și Rusia și Franța, de cealaltă parte.
Militarismul cuprinsese întreagă Europa, iar acest lucru era vizibil chiar și de partea cealaltă a Oceanului Atlantic.
„Nu există niciun dubiu că, privită de partea cealaltă a Atlanticului, Europa antebelică reprezenta un spectacol interesant. Oficialii de rang înalt, împărații şi regii participau la manifestările publice îmbrăcați în uniforme militare; referatele cu caracter militar erau parte integrantă din ceremoniile publice; spectacolul flotelor marine puternic luminate atrăgeau valuri de mulțime și umpleau paginile ziarelor ilustrate; rândurile armatelor s-au înmulțit până când au devenit microcosmosuri ale națiunii; cultul spectacolului militar a intrat în viața publică și cea privată a celor mai mici comunități”, menționează istoricul Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.
Un capitol important al raportului este dedicat analizării poziției Marii Britanii. House considera că Londra reprezinta factorul decisiv în transformarea unui conflict continental într-un război general. Franța și Rusia, susține el, nu ar fi acționat fără consimțământul tacit al britanicilor.
Totodată, House surprinde ambivalența strategiei britanice: pe de o parte, Marea Britanie nu dorea distrugerea completă a Germaniei, care ar fi lăsat Rusia într-o poziție hegemonică; pe de altă parte, expansiunea flotei germane obliga Londra să reacționeze.
„De îndată ce Anglia va consimți, Franța și Rusia se vor năpusti asupra Germaniei și Austriei. Anglia nu dorește ca Germania să fie complet zdrobită, deoarece atunci ar trebui să se confrunte singură cu vechiul său dușman, Rusia; dar dacă Germania insistă asupra unei flote navale în continuă creștere, atunci Anglia nu va avea de ales.
Cea mai bună șansă pentru pace este o înțelegere între Anglia și Germania în privința armamentelor navale; și totuși există și un anumit dezavantaj pentru noi (SUA, n.R.) dacă aceste două puteri ajung să fie prea apropiate”, preciza House în raportul către Woodrow Wilson.
Raportul lui House nu identifică un declanșator specific al războiului, ci descrie un sistem atât de tensionat încât „orice scânteie” ar fi fost suficientă pentru a produce un „cataclism”. Această abordare susține interpretarea structurală a izbucnirii Primului Război Mondial, conform căreia asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand a fost mai degrabă un catalizator decât o cauză fundamentală.
Cum a ajuns un ofițer de informații francez să lucreze direct cu primul-ministru al României?