Primul-ministru Ion I.C. Brătianu către ambasadorul francez: „Rusia nu scapă niciun prilej ca să ne sporească neîncrederea”

În vara anului 1916, România se afla sub o presiune enormă pentru a intra în război de partea aliaților. Chiar în acea vară, Franța a numit la București un nou ambasador în persoana contelui Saint-Aulaire. Ajuns la București, Saint-Aulaire s-a ciocnit de viziunea primului-ministru român, Ion I.C. Brătianu, care i-a făcut o analiză complexă a relațiilor internaționale în care era implicată România.

Vreme de doi ani, între 1914 și 1916, presiunile Antantei (Franța, Marea Britanie și Imperiul Țarist) pentru ca România să intre în război de partea lor împotriva Puterilor Centrale au crescut în intensitate.

• Raportul care anunța Primul Război Mondial: „Într-o bună zi va avea loc un cataclism îngrozitor”
• „Țarul se gândea mereu la cucerirea Dardanelelor și a Constantinopolului”

Primul-ministru român, Ionel Brătianu, căuta în negocierile cu Antanta să obțină cele mai bune clauze pentru ca România să intre în război. Pe lângă condițiile politice și militare pe care Brătianu le punea aliaților, primul-ministru român dorea ca intrarea în război a României să fie făcută într-un moment oportun care să creeze cu adevărat un impact pe câmpul de luptă din estul Europei.

„Cum vreți să mă grăbesc să intru în luptă pentru a ajuta Rusia să pună stăpânire pe Constantinopol”

Primele discuții din vara anului 1916 ale ambasadorului francez la București, contele de Saint-Aulaire, cu Ion I.C. Brătianu au fost destul de tensionate așa cum reiese din memoriile diplomatului francez. Brătianu avea multe să le reproșeze aliaților.

„În convorbirile noastre zilnice, domnul Brătianu se arăta indignat de campania de presă din țările aliate, care îl înfățișa hotărât să nu intre în război decât în ultima clipă, în sprijinul unei victorii gata câștigate, pentru a-i culege foloasele, fără să-i fi împărtășit riscurile.

Aliații, spunea el, inversează responsabilitățile și îmi atribuie propriile lor păcate. Iar Rusia chiar mai mult decât celelalte puteri, pentru că ea este și mai vinovată. Niciodată nu i-a venit în minte să compenseze măcar împarte, printr-un gest spontan, răpirea Basarabiei. Ar fi provocat, astfel, în întreaga noastră țară, un șoc psihologic destul de puternic pentru a o atrage sub drapelul său.

Rusia nu scapă niciun prilej ca să ne sporească neîncrederea, principala cauză a tergiversărilor care mi se reproșează. Știți că nu se pot obține de la ea garanțiile pe care le socotesc indispensabile şi pe care mi le acordă ceilalți aliați, în frunte cu Franța. Toată bună voința o acordă Bulgariei, dușmana noastră. La Sankt-Petersburg nu s-a înțeles niciodată că ultimul război balcanic a lăsat între Bulgaria și Serbia dușmănii implacabile, care au zădărnicit toate încercările și toate josniciile ca să o câștige împotriva Puterilor Centrale.

Cum vreți să mă grăbesc să intru în luptă pentru a ajuta Rusia să pună stăpânire pe Constantinopol, adică să ne încercuiască, în timp ce pe noi ne tratează dacă nu ca dușmani, în orice caz ca suspecți, deoarece reține armele pe care ni le trimite Franța”, i-a spus Brătianu ambasadorului francez.

Problema României, forțele aliate de la Salonic

Primul-ministru român, Ionel Brătianu, avea aspecte de reproșat atât Franței, cât și Marii Britanii. Din cauza neînțelegerilor dintre cele două puteri în privința acțiunilor de pe frontul de la Salonic, o eventuală intrare a României în război putea fi prejudiciată, lucru ce s-a și întâmplat de altfel.

„Rechizitoriul președintelui Consiliului (de miniștri român, n.r.) împotriva celorlalți Aliați, deși mai puțin violent, nu-i cruța nici pe ei. Este adevărat că, dacă edificiul puterii lor oferea o fațadă impunătoare pe frontul de vest, frontul lor de est avea multe fisuri, ba chiar, după eșecul lor lamentabil în Dardanele, pe alocuri se prăbușea. Acolo, Antanta bătea recordul neînțelegerilor, mai ales la Salonic, unde obiectivele opuse ale Angliei, care, ca stăpână a mărilor, nu se interesa decât de Grecia, și cele ale Franței, singura care avea în vedere planuri mai ample, se concretizau pe acest front printr-o stagnare completă și deci prin îndrăzneala crescândă a dușmanilor noștri, Bulgaria şi Turcia.

Arătându-mi pe hartă pozițiile într-adevăr puțin încurajatoare ale celor două tabere, Brătianu spunea: Degeaba mă uit în această direcție, cea care ne privește cel mai mult, dinspre dumneavoastră nu văd decât vidul acolo unde caut puterea, unirea și clarviziunea. Natura, firea oamenilor și a lucrurilor se îngrozește de acest vid ce seamănă cu o prăpastie”, îi reproșa Brătianu contelui de Saint-Aulaire.

Teama lui Brătianu față de situația forțelor aliate de la Salonic s-a dovedit a fi profund justificată. Când a intrat în Primul Război Mondial, la 27 august 1916, ofensiva armatei române s-a concentrat peste Carpați în Transilvania.

La doar o săptămână de la acest moment, profitând de inacțiunea forțelor aliate de la Salonic, Bulgaria a mutat o serie de forțe militare de pe acest front și a atacat România la Turtucaia. Cum zona era apărată de trupe românești deloc experimentate și pregătite, forțele bulgaro-germane au reușit să cucerească Turtucaia și apoi să amenințe din sud Dobrogea. În tot acest timp, forțele „aliate” rusești din Dobrogea nu au intervenit deloc în sprijinul armatei române.

Vă mai recomandăm să citiți:

Ambasadorul francez la București: „Rusia hărțuia România pentru a o face să intre în război, fără însă a-i acorda garanţiile cele mai indispensabile”

Dezvăluirile unui ambasador francez despre generalul Maurice Sarrail: „Problema este mai mult politică decât militară”

O situație bizară în care ajuns ambasadorul francez din România în 1916

O schimbare tensionată de ambasadori francezi la București