Strategii diplomatice franceze la București în preajma intrării României în Primul Război Mondial

Adaugă descoperă.ro ca sursă preferată în Google

Diplomat cu o vastă experiență, contele Saint-Aulaire a fost nevoit să-și adapteze strategia elaborată la Paris, în primăvara anului 1916, alături de premierul francez Aristide Briand și de șeful său de cabinet, Philippe Berthelot, pentru a convinge România să se alăture Antantei în Primul Război Mondial.

• Astăzi se împlinesc 140 de ani de când lumea a făcut cunoștință cu băutura Coca-Cola
• A condus un imperiu fără să-l vadă vreodată. Maria de Champagne, împărăteasa care nu a ajuns…

„De la primele mele contacte cu mediile politice de la București și cu colegii mei, ceilalți reprezentanți ai Antantei (ambasadorii din Marea Britanie, Italia și Imperiul Țarist, n.r.), am simțit cât de inutilă era numirea mea și, pentru ca ea să nu devină mai mult decât inutilă, trebuia să adopt atitudinea ireproșabilă a predecesorului meu. Am făcut deci în toate exact contrariul, nu al instrucțiunilor pe care oricum nu le primeam niciodată, ci al sfaturilor lui Berthelot și ale lui Briand.

Pomenesc pe șeful de cabinet înaintea președintelui de Consiliu pentru că, dintre cei doi, subalternul era cel ce conducea. Și unul, și altul îmi repetaseră:

`Nu vă lăsați dus de nas ca Blondel de Brătianu: sprijiniți-vă pe opoziție, acolo sunt prietenii noștri cei mai siguri; nu pregetați să provocați manifestații în favoarea intervenției, pentru a forța mâna guvernului`”, scria contele de Saint-Aulaire în memoriile sale.

Jocul diplomatic al contelui de Saint-Aulaire

Diplomat fin, de modă veche și extrem de inteligent, Saint-Aulaire și-a dat seama rapid de cine deține cu adevărat puterea la București și a hotărât să schimbe strategia și să se concerteze pe discuțiile cu Ionel Brătianu.

Era extrem de periculoasă această strategie deoarece fusese utilizată fără niciun succes și de predecesorul său, mai ales că avea de a înfrunta și propaganda ostilă dusă de ambasadorii Puterilor Centrale de la București împotriva sa.

„Dar de ce să devin ridicol și nesuferit forțând cu multă zarvă uși pe care le simțeam deschise? Aș fi riscat, dimpotrivă, să le închid micșorând marea forță a Franței: încrederea pe care o inspira.

Constatând imediat atotputernicia lui Brătianu, adevărat dictator al țării, și înțelegând că decizia finală depindea mai ales de el, încercam să risipesc ostilitatea pe care propaganda germană se străduia să o trezească împotriva mea.

Amintind și denaturând lunga mea luptă în Maroc împotriva uneltirilor Berlinului, această propagandă mă prezenta ca pe un diplomat colonial, necunoscător al problemelor europene, obișnuit cu acțiunea mai mult decât cu negocierile, un diplomat `dinamită` care, nesupravegheat, ar arunca obstacolele în aer, prin toate mijloacele și fără nici un scrupul. Portret mai mult măgulitor decât asemănător, schițat după idealul diplomatului german. Predecesorul meu făcuse unele retușuri, nu mai puțin măgulitoare, dar în alt sens, pe care mă străduiam acum să nu le dezmint prea mult”, preciza Saint Aulaire.

Reproșurile lui Ionel Brătianu

În ciuda obstacolelor pe care le-a întâmpinat, Saint-Auliare a dorit să dea impresia de unitate în acțiunile pe care le întreprindea în numele Franței.

Tocmai de aceea, la discuțiile pe care le-a avut cu Ionel Brătianu la începutul mandatului său de ambasador în România, Saint-Aulaire l-a luat cu el pe predecesorul său, în ciuda faptului că predarea mandatul de ambasador a fost extrem de tensionată,

„Îl luasem cu mine – menționa Saint-Aulaire – în primele mele vizite la președintele Consiliului (de miniștri) pentru a da impresia continuității în politica noastră și din considerația pe care domnul Blondel o merita. Ceea ce nu-l împiedică pe Brătianu să-mi reproșeze că-i vedeam prea mult pe membrii opoziției.

Foarte grijuliu cu autoritatea sa, multă vreme el a privit cu suspiciune intimitatea mea inevitabilă cu campionii cei mai înfocați (reprezentanții opoziției, n.r.) ai alianței franco-române. `Ei nu o doresc mai sincer ca mine, dar sunt mai liberi să o spună`, zicea el. `În locul meu nu s-ar grăbi mai mult ca mine`”.

„La cererea lui Brătianu, am intervenit pe lângă șefii opoziției”

În timpul negocierilor cu Antanta pentru intrarea în război, Brătianu a profitat de bunele relații pe care le avea Saint-Aulaire cu reprezentanții opoziției și l-a îndemnat pe ambasadorul francez să le spună să nu mai organizeze noi manifestații publice de intrare a țării în război deoarece le considera periculoase.

„Departe de a `provoca` noi manifestații, luându-mă după sfaturile naive ale Ministerului de Externe (francez, n.r.), (…) dimpotrivă, la cererea lui Brătianu, am intervenit pe lângă șefii opoziției pentru a-i sfătui să nu le provoace, fiind inutile și chiar periculoase. Bineînțeles, garantam asigurările sale că va intra foarte curând în război numai dacă se realizau efectiv condițiile cerute de el”, notează în memoriile sale contele de Saint-Aulaire.

Prim-ministrul român Ionel Brătianu nu a semnat convenția cu Antanta până când țările care compuneau alianța (Franța, Marea Britanie, Italia și Imperiul Țarist) nu au garantat satisfacerea doleanțelor României. După negocieri asidue în vara anului 1916, România avea să intre în Primul Război Mondial la 29 august 1916.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Din culisele negocierilor pentru intrarea României în Primul Război Mondial

Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane

Negocieri tensionate la București: „De ce guvernul d-voastră nu a distrus cele două nave germane care au intrat în Bosfor?

Semnalul dat în România pentru intrarea în Primul Război Mondial: „Ne-am dat seama cu toții că ceva se schimbase”