Femeile-pilot americane care au ajutat Aliații în cel de-Al Doilea Război Mondial

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata americană încă refuza să permită femeilor să piloteze avioane militare, chiar dacă numărul piloților disponibili devenea tot mai mic. În aceeași perioadă însă, Marea Britanie avea nevoie urgentă de aviatori capabili să transporte aeronave între fabrici, baze și aerodromuri militare, în timp ce Royal Air Force pierdea constant oameni și aparate în războiul cu Germania nazistă.

Așa au ajuns 25 de femei-pilot din Statele Unite să traverseze Atlanticul și să se alăture Air Transport Auxiliary (ATA), o organizație civilă britanică responsabilă cu transportul avioanelor militare. Deși nu participau direct la lupte aeriene, misiunile lor erau extrem de riscante. Femeile pilotau singure, fără arme și fără radio, orientându-se doar cu ajutorul hărților și busolelor, în timp ce bombardamentele, accidentele și vremea dificilă făceau zborurile tot mai periculoase.

• Revoluția militară a secolului al XIX-lea și lecțiile sale neînvățate
• Războiul ca răspuns la frică: Planurile care au schimbat istoria Europei

Jacqueline Cochran, una dintre cele mai cunoscute aviatoare americane ale epocii, a avut un rol esențial în recrutarea pilotelor pentru ATA. Încă de la începutul războiului, ea încercase să convingă armata americană să permită femeilor să participe la efortul militar ca piloți, însă propunerile îi fuseseră respinse. Britanicii au acceptat mult mai repede ideea, iar Cochran a început să caute femei-pilot experimentate dispuse să plece în Marea Britanie.

În grupul recrutat de ea se aflau Ann Wood-Kelly, care avea să devină ulterior un pilot important al companiei Pan Am, și Helen Richey, prima femeie pilot comercial din Statele Unite. Toate știau că misiunile implicau riscuri reale, deoarece zborurile se desfășurau adesea în condiții dificile, iar multe dintre aeronavele pe care le transportau erau avioane militare puternice, cu care unele dintre ele nu mai zburaseră anterior.

Femeile din ATA au pilotat zeci de tipuri de aeronave, de la aparate de antrenament până la bombardiere grele precum Lancaster sau B-17 Flying Fortress. În multe cazuri, primeau doar câteva instrucțiuni rapide înainte de decolare și trebuiau să învețe singure particularitățile fiecărui avion.

Numele Corneliei Fort a devenit cunoscut după atacul japonez asupra bazei de la Pearl Harbor, din decembrie 1941. Fort se afla atunci în Hawaii și zbura cu un elev într-un avion de antrenament când a început atacul. A reușit să aterizeze în siguranță, iar mai târziu s-a alăturat programului american dedicat femeilor-pilot.

În 1943, Fort a devenit prima femeie pilot americană care a murit în timpul serviciului auxiliar, după o coliziune între două aeronave.

Presa britanică și americană a scris frecvent despre aviatoarele ATA, fascinată nu doar de curajul lor, ci și de felul în care își trăiau viața într-un domeniu dominat aproape exclusiv de bărbați. Femeile purtau uniforme și pantaloni, locuiau în baze militare și petreceau timp alături de piloți și mecanici într-o epocă în care puține persoane își imaginau femei pilotând avioane militare.

Totuși, nu toate reacțiile au fost pozitive. Unele aviatoare s-au lovit de neîncrederea colegilor bărbați, care considerau că femeile nu ar trebui să piloteze aeronave militare. Chiar și așa, conducerea ATA, inclusiv Pauline Gower, coordonatoarea secției feminine, a insistat ca femeile-pilot să primească aceleași salarii ca bărbații, o politică rar întâlnită în acea perioadă.

În paralel cu experiența ATA din Marea Britanie, Statele Unite au creat între 1942 și 1944 programul WASP (Women Airforce Service Pilots), prin care femeile au început să piloteze avioane militare și pe teritoriul american. Rolul lor era să transporte aeronave, să testeze avioane reparate și să participe la misiuni auxiliare care îi eliberau pe piloții bărbați pentru front.

Deși femeile din WASP au zburat milioane de kilometri și au pilotat inclusiv avioane de vânătoare și bombardiere, ele nu au primit statut militar oficial în timpul războiului. Abia în 1977 Congresul Statelor Unite le-a recunoscut oficial drept veterane.

În cazul aviatoarelor ATA, recunoașterea a venit tot târziu. În 2008, guvernul britanic le-a acordat supraviețuitoarelor o insignă specială de veteran pentru contribuția lor din timpul războiului.

Istoricii consideră astăzi că ele au contribuit la schimbarea felului în care societatea privea rolul femeilor în aviație și în profesiile considerate până atunci exclusiv masculine. Curajul și experiența lor au contribuit la deschiderea aviației comerciale și militare pentru generațiile următoare de femei-pilot.

Știați că?

Femeile din Air Transport Auxiliary au pilotat peste 140 de tipuri diferite de aeronave în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, multe dintre ele fără pregătire specializată îndelungată pentru fiecare model în parte.

Notă editorială: Acest articol este realizat pe baza documentelor istorice și a materialelor dedicate programelor ATA și WASP, două dintre cele mai importante inițiative care au permis femeilor să participe la aviația militară aliată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Sursa:

https://www.nationalgeographic.com/history/article/american-female-pilots-who-helped-the-allies-fight-hitler-in-world-war-two

Vă mai recomandăm să citiți și:

A contribuit presa la declanșarea Primului Război Mondial?

Un avion japonez din Al Doilea Război Mondial a fost recuperat după 80 de ani

Lumea întreagă, pe un butoi cu pulbere: Cât de posibil este un nou război mondial?

Din culisele negocierilor pentru intrarea României în Primul Război Mondial