Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La doar câteva ore după ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940, prin care România era obligată să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, regele Carol al II-lea avea să schimbe radical direcția politicii externe a țării. În fața izolării internaționale și a presiunii tot mai mari exercitate de Moscova, Bucureștiul a început să se apropie decisiv de Germania nazistă. Reorientarea nu era însă lipsită de riscuri. Carol al II-lea spera că apropierea de Berlin va putea oferi României o anumită protecție și va împiedica noi pierderi teritoriale. Ceea ce regele nu știa încă, deși existau deja semnale îngrijorătoare, era că Adolf Hitler nu avea să se mulțumească doar cu schimbarea orientării externe a României. În lunile care au urmat, Germania avea să accepte și chiar să impună noi cedări teritoriale, iar România avea să piardă alte teritorii în favoarea Ungariei și Bulgariei.

În jurnalul său, regele Carol al II-lea consemnează detalii interesante despre orele dramatice în care a decis schimbarea bruscă a politicii externe a României și reorientarea acesteia către Germania nazistă.

Iată ce nota pe 29 iunie 1940: „Astăzi sau poate ieri, Axa a recomandat Ungariei și Bulgariei să nu miște. Prea târziu. Ei par mulțumiți că am cedat. Sigur, era în interesul și cu complicitatea ei. Dimineața, Argetoianu, care e senin, are convingerea că s-a făcut bine, că orice rezistență ar fi fost inutilă și că viitorul va repara toate aceste nedreptăți.

S-a luat hotărârea de a se anunța lui Fabricius (ambasadorul Germaniei naziste la București, n.r.) că renunțăm la garanțiile anglo-franceze, lucru care va liniști mult pe germani. Argetoianu ar dori să ajungem la o alianță cu Germania. Pe urmă, Tătărăscu, Rucăreanu, Țenescu, Ghelmegeanu şi Hortolomei, pentru chestiunea refugiaților. S-au stabilit anumite zone, din nenorocire nu de la început, de acord cu ministerele interesate. Sunt, însă, foarte puțini care se evacuează”.

Carol al II-lea se întâlnește cu Horia Sima

Decizia lui Carol al II-lea de a schimba rapid orientarea politică a României este ilustrată și de întâlnirea pe care regele a avut-o chiar în aceeași zi cu Horia Sima, liderul Mișcării Legionare, organizație aflată în relații strânse cu regimul nazist de la Berlin.

„ La 5 (ora 17:00, n.r.), l-am primit pe Horia Sima, care a cerut să mă vază. El nu pare mulțumit că a intrat în Guvern, căci este naționalist și îi este teamă că va fi silit să iscălească cedarea Basarabiei. Pe urmă, a venit cu o nemaipomenită năzbâtie, izvorâtă din ambiția lui fără saț și de o prezumție bolnăvicioasă.

A spus că Axa n-are încredere decât într-un guvern naționalist și că mâne se va pune problema celorlalte granițe. Singura soluție ce o vede el ar fi un guvern sub președinția lui, în care ar intra elemente care le-aș dori eu la Interne și la Armată; cu o garanție pentru mine, câțiva specialiști la ministerele economice și !?! Tătărăscu ca vicepreședinte!?! La așa ceva nici nu se poate răspunde. Îmi venea să-l iau de gât și să-l dau afară cu un picior undeva.

Seara, la masă, Urdăreanu (Ernest, mareșalul Palatului regal, n.r.), ca să discut problemele de mâine. El vede absoluta nevoie de a se trece la un guvern naționalist. Cred și eu că este un rău necesar”, nota regele în jurnalul său.

Tot în seara zilei de 29 iunie, pe fondul problemelor legate de retragerea administrației românești din Basarabia și Bucovina de Nord, regele Carol al II-lea are o convorbire telefonică tensionată cu prim-ministrul Gheorghe Tătărescu. „Am fost de o violență neobișnuită. Am țipat ca un disperat. Pe urmă, mi-a părut foarte rău”.

Discuție cu ambasadorul Germaniei naziste la București

A doua zi, pe 30 iunie, Carol al II-lea îl primește în audiență pe ambasadorul Germaniei naziste la București, Wilhelm Fabricius. „După-masă, l-am primit pe Fabricius ca să-i comunic și eu hotărârea mea și să adaug dorința noastră de a strânge și mai mult legăturile cu Germania. Reacțiunea acestui individ nesimpatic, dar cu care sunt silit de a avea legături, a fost nulă. A repetat că am făcut foarte bine de a ceda și că Germania, în acest moment, are nevoie de a păstra bune relații cu URSS, dar, pe de altă parte, au fost foarte mirați de chestiunea Bucovinei”.

În jurnalul său, Carol al II-lea consemnează chiar la 1 iulie primul semnal că Ungaria urma să formuleze pretenții teritoriale asupra României: „Azi-noapte, s-a petrecut pe granița dinspre Maramureș un incident grav. Pe un front de 80 km aproape, pichetele noastre de grăniceri au fost atacate de unguri. Schimb viu de focuri, chiar de artilerie, se zice, au fost morți și răniți. Trebuie să ne păstrăm calmul, căci asta ne mai lipsește să avem istorii pe frontul de Vest, cât timp nu reușim să ne reîntărim pe Prut”.

Pentru observatorii politici ai momentului era deja limpede că atât Ungaria, cât și Bulgaria aveau să profite de situația dramatică în care se afla România pentru a-și formula propriile pretenții teritoriale. În aceste condiții, încercarea disperată a lui Carol al II-lea de a reorienta politica externă a țării către Berlin nu mai putea împiedica revendicările celor două state.

Vă recomandăm să citiți și:

Au trecut 81 de ani de la lansarea primei bombe atomice

Sophie Scholl, studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața

Moartea filosofului german care a dezvoltat teoria comunistă

Geopolitica pe înțelesul tuturor: cum funcționează lumea de azi