Cercul pașoptiștilor. O mărturie interesantă despre cum s-a format grupul revoluționar

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În abordările consacrate Revoluției de la 1848 din Țările Române, atenția cercetării s-a concentrat, în mod firesc, asupra desfășurării evenimentelor, a programelor revoluționare și a transformărilor politice pe care acestea le-au generat. Mai puțin vizibilă rămâne însă, uneori, dimensiunea umană a acestei mișcări: oamenii care au conceput proiectele revoluționare și care au încercat să le transforme în realitate. Cum s-a format acest grup? În ce împrejurări s-au întâlnit viitorii revoluționari? Pentru a răspunde acestor întrebări, documentele epocii trebuie completate de mărturiile celor care au participat direct la evenimente.

Atunci când personalitățile pașoptiste sunt aduse în prim-plan, memoria istorică privilegiază câteva figuri devenite reprezentative pentru întreaga generație: Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu, frații Golești și alte câteva nume consacrate de istoriografie. În jurul acestora s-a aflat însă un cerc mult mai larg de oameni, ale căror relații, experiențe comune și afinități intelectuale au contribuit la formarea nucleului revoluționar de la 1848.

Reconstituirea acestui proces de apropiere și de solidarizare este esențială pentru înțelegerea genezei mișcării revoluționare.

Revoluția nu a apărut în mod spontan și nici nu a fost opera unor personalități izolate, ci rezultatul unui proces mai îndelungat de formare a unei noi elite politice, influențate de ideile europene ale epocii și unite treptat prin experiențe, relații de familie, prietenii și proiecte politice comune.

„Eram la Paris vreo sută de studenți români și formasem un…”

Ion (Iancu) Bălăceanu, un nume mai puțin citat de manualele de istorie, este unul dintre liderii pașoptiști-model. Provenit dintr-o familie cu tradiție, poliglot și cu spirit de aventură, este trimis de familie la Paris la începutul anului 1839 pentru a urma cursurile Liceului „Louis de Grand”. Cu puțin înainte de a împlini 18 ani obține diploma de Bacalaureat.

„După ce mi-am luat bacalaureatul, preceptorul meu a primit gratificația convenită dinainte și ne-am despărțit în cei mai buni termeni. A doua zi eram liber și cum vântul bătea spre ideile liberale am început să frecventez cursurile lui Michelet (Jules, n.r.) și ale lui Quinet (Edgar, n.r.), care nu erau decât o introducere în temă pentru proclamarea republicii ce trebuia să se pro ducă mai târziu”, nota Bălăceanu în memoriile sale.

Participând la aceste cursuri, Iancu Bălăceanu i-a cunoscut pe Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti și alți români, formând împreună un cerc de studenți preocupați de ideile politice și de viitorul Principatelor Române.

„La aceste cursuri – povestește Bălăceanu – i-am cunoscut pe Brătianu, C.A. Rosetti și alți compatrioți mai în vârstă veniți să se inițieze în ideile care duceau Franța spre un viitor necunoscut. Eram la Paris vreo sută de studenți români și formasem un cerc așa-zis literar, unde ne adunam regulat ca să discutăm despre starea politică și socială a Principatelor, Țara Românească și Moldova, pe care mulți dintre noi au avut norocul, 35 de ani mai târziu, să le vadă transformate în regatul României. Ideile cele mai avansate le avea, fără îndoială, C.A. Rosetti, adevărat precursor al republicii sociale!”

„S-a hotărât ca fiecare să se întoarcă de îndată în țară pentru a incita la acțiuni”

În acele timpuri, Franța reprezenta centrifuga ideilor avansate, fapt ce deschidea noi drumuri progresiste nu doar pentru francezi, ci și pentru alți europeni. Iar schimbarea putea veni doar prin înfăptuirea unei revoluții sociale și politice.

„Era pe timpul când întreaga Franța discuta cu pasiune problema `reformei electorale`(…). Lucrurile au ajuns în curând până acolo încât celor avizați nu le-a mai fost greu să prevadă o revoluție.

Studenții moldo-valahi urmăreau cu cel mai mare interes discuțiile ce se purtau în Cameră şi prin ziare; pentru ei s-a pus fără întârziere următoarea problemă: ce vor face Principatele în cazul când în Franța ar izbucni revoluția? S-a hotărât ca fiecare să se întoarcă de îndată în țară pentru a incita în primul rând la acțiuni contra protectoratului rusesc și apoi împotriva privilegiilor boierești cuprinse în Regulamentele organice”, menționa Bălăceanu.

Este semnificativ că acești tineri, proveniți în mare parte din familii boierești, aveau să militeze împotriva propriilor privilegii de clasă.

„Merită subliniat – precizează Bălăceanu – că tinerii moldo-valahi care se angajaseră să desființeze privilegiile aparțineau marilor familii boierești beneficiare ale acestor privilegii.

În urma înțelegerii, studenții s-au decis să părăsească Parisul în răstimp de un an ca să se ducă să activeze pentru deșteptarea țării lor. Eram printre aceștia, și cum nu-mi văzusem părinții de aproape șapte ani, am plecat spre București. Nu mă grăbea nimic așa că am ales un drum mai lung ca să nu mă despart de cei doi patrioți moldoveni cu care mă împrietenisem în mod special la Paris: Constantin Negri și Vasile Alecsandri, poetul. Ne-am îmbarcat la Marsilia, în iunie 1847, pe vasul poștal `Mentor`”.

Revenirea în Țările Române a tinerilor formați în marile centre intelectuale ale Europei, Paris, Viena sau Berlin, avea să constituie unul dintre factorii decisivi ai izbucnirii Revoluției de la 1848. Ei nu s-au întors doar cu idei noi, ci și cu ambiția de a le transforma într-un proiect de schimbare a societății românești.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Alexandru cel Bun, domnitorul român care a avut patru soţii, dintre care una îi era mătuşă

Revoluția de la 1848 și liberalismul

„Abatorul”, bătălia care a lăsat în urmă un milion de victime în Primul Război Mondial

Vidul legislativ, exploatat cu succes, a dus la Mica Unire a lui Cuza