Printre numele, datele și mesajele lăsate de vizitatorii unei peșteri populare din Catalonia, arheologii au descoperit una dintre cele mai importante colecții de artă rupestră din Paleolitic din Peninsula Iberică. Această colecție de gravuri din Era glaciară a trecut neobservată timp de decenii și a fost găsită întâmplător. Descoperirea ar putea schimba înțelegerea vieții oamenilor din Paleolitic în această regiune.
Peninsula Iberică găzduiește peste jumătate din toată arta rupestră paleolitică cunoscută din Europa, însă majoritatea siturilor se află într-o zonă care se întinde din nordul Spaniei până la granița cu Franța. În Catalonia, fuseseră descoperite anterior doar două peșteri decorate.
Printre cele mai vizitate peșteri din regiune se numără Cova de la Font Major, care le-a atras atenția căutătorilor de comori în anii 1950, după ce arheologii au găsit obiecte din bronz într-una dintre încăperi. În 1993, peștera a fost transformată în muzeu, iar de atunci au fost organizate tururi ghidate.
Nimeni nu observase însă că pereții ascund o colecție de gravuri din Era glaciară. Peștera fusese considerată un loc puțin probabil pentru astfel de descoperiri, deoarece pereții sunt formați din conglomerate de calcar, cu suprafețe foarte neregulate, nepotrivite pentru realizarea desenelor. O încăpere laterală are însă pereți acoperiți cu marnă, o rocă mai uniformă, care oferea un suport potrivit pentru gravuri.
Cercetătorii au identificat 280 de motive gravate în Era glaciară. Potrivit arheologului Míriam Salas-Altès, acestea au trecut neobservate deoarece ghizii și vizitatorii luminau pereții direct, cu lanternele montate pe căști. Lumina frontală face gravurile mai greu de observat, iar diferențierea lor de inscripțiile moderne era dificilă.
Descoperirea a fost făcută de coordonatorul echipei, Josep Maria Vergès Bosch, care și-a scos casca pentru a examina mai bine câteva inscripții recente. Lumina lanternei, proiectată oblic pe pereți, a scos la iveală primele gravuri. „Aproape imediat, printre inscripțiile moderne, am observat o serie de linii verticale care păreau foarte vechi. M-am deplasat puțin și am văzut alta. Apoi m-am întors spre peretele opus, am luminat suprafața din lateral și a apărut calul”, a povestit cercetătorul, citat de IFL Science.
Cova de la Font Major este acum singurul sit major de artă rupestră paleolitică din Catalonia și al treilea ca importanță din întreaga regiune mediteraneeană a Peninsulei Iberice. Cercetătorii au identificat 55 de reprezentări de animale, printre care cai, capre, cerbi, bovine și chiar un urs. În comparație, 75% dintre colecțiile cunoscute din această regiune conțin cel mult cinci reprezentări de animale, iar peste 90% nu depășesc 20.
Descoperirea arată că vânătorii-culegători din Era glaciară au realizat numeroase gravuri într-o regiune considerată anterior lipsită de artă rupestră. Stilul acestora diferă considerabil de cel întâlnit în nordul Peninsulei Iberice și se apropie mai mult de tradițiile artistice mediteraneene.
Reprezentările sunt relativ schematice, cu puține detalii anatomice. Ochii, gura, nările și textura blănii lipsesc aproape complet, iar membrele sunt redate simplificat, fără ca vreun animal să aibă reprezentate copitele.
Vârsta exactă a gravurilor nu a putut fi stabilită. Există însă dovezi ale prezenței oamenilor în peșteră în urmă cu 40.000 și 26.000 de ani, iar stilul artistic sugerează că reprezentările au fost realizate cu cel puțin 19.000 de ani în urmă.
Studiul a fost publicat în revista Antiquity.
Arheologii au descoperit un câine fără păr, vechi de 1.200 de ani, într-un sit antic din Peru
Arborele genealogic uman ar trebui refăcut, argumentează un nou studiu
Două fosile minuscule dezvăluie informații importante despre strămoșii furnicilor
O rudă a omului surprinzător de înaltă, descoperită în fosile vechi de 1,4 milioane de ani