Cel mai mare centrul de dezvoltare Adobe din Europa este localizat în România

22 08. 2017, 15:00

Adobe România, subsidiara locală a gigantului producător de software american cu acelaşi nume, are în plan să-şi majoreze anul acesta afacerile cu peste 8%, la 130 milioane lei, potrivit reprezentanţilor filialei din România, conform ZF.

În prima jumătate a acestui an, veniturile locale ale gigantului IT american au crescut cu 12% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, ajungând astfel la aproape 65 milioane lei.

„În prima jumătate din 2017 veniturile Adobe România s-au ridicat de 64,88 milioane lei, iar veniturile pentru aceeaşi perioadă a anului trecut au fost de 57,82 milioane lei“, a declarat pentru ZF Cris Radu, director of engineering şi site leader pentru Adobe România. El a preluat conducerea subsidiarei locale anul trecut în luna iunie de la Alexandru Costin, care în prezent ocupă o poziţie de conducere la sediul central Adobe din SUA.