Neil Harbisson, primul cyborg oficial din lume va veni în premieră în România

13 09. 2017, 16:00

„Artist contemporan şi cyborg activist, Neil Harbisson s-a născut în Marea Britanie cu acromatopsie, o afecţiune care constă în încapacitatea de a distinge culorile, scrie Mediafax.

Neil şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Catalonia, Spania, doar în alb şi negru, până când un cibernetician i-a implantat o antenă în craniu, cu ajutorul căreia percepe culorile prin sinestezie. Mai exact, fiecărei culori îi sunt asociate unde sonore în funcţie nu doar de culoare, dar şi de saturaţie, intensitate etc. Astăzi, cu ajutorul antenei, Neil poate percepe prin unde sonore culori vizibile şi invizibile, de tip infraroşii şi ultraviolete”, se arată într-un comunicat.

Conexiunea la internet a antenei îi permite lui Neil Harbisson să primească informaţii despre culori din afara spaţiului terestru, precum şi imagini, videoclipuri, muzică sau apeluri telefonice direct în cortex prin dispozitive externe, cum ar fi telefoanele mobile sau sateliţii. Harbisson a asimilat identitatea de cyborg şi simte că atât mintea, cât şi trupul său sunt părţi ale unui tot cibernetic.

Pentru că antena sa nu este detaşabilă, ci o extensie a corpului sau, Neil Harbisson este recunoscut ca cyborg în documentele emise de Marea Britanie. „La IMWorld 2017, Neil Harbisson va vorbi despre renaşterea speciei umane. Discuţia va explora modul în care omul poate să participe activ la evoluţia speciei, nu prin utilizarea tehnologiei, ci prin transformarea acesteia în parte integrantă a corpului, oferindu-i simţuri suplimentare faţă de cele dobândite la naştere”, precizează organizatorii.