Jumătate dintre utilizatori nu îşi protejează telefoanele cu parole – informaţie care vine tocmai de la hoţii de buzunare

03 07. 2018, 17:30

Având în vedere că jumătate (52%) dintre utilizatori nu îşi protejează cu parole dispozitivele mobile şi numai 22% folosesc soluţii anti-furt, hoţii de buzunar care pun mâna pe un smartphone ar putea să aibă un noroc nesperat. Aceasta este una dintre cele mai recente probleme ridicate de compania Kaspersky Lab, care a descoperit că oamenii îşi lasă dispozitivele – cu o cantitate din ce în ce mai mare de date valoroase – la îndemâna oricui.

Numeroşi utilizatori accesează Internetul şi fac diverse alte activităţi de pe dispozitivele mobile, astfel încât pierderea unui dispozitiv din cauza unei infracţiuni este probabil un eveniment mai supărător ca oricând. De exemplu, 68% dintre indivizi spun că accesează cu regularitate Internetul de pe un smartphone (de la 60%, în 2016), iar 34% dintre ei folosesc o tabletă în acelaşi scop.

Prin urmare, pe aceste dispozitive sunt păstrate şi de pe ele sunt trimise mai multe tipuri de date importante. De exemplu, peste o treime (35%) dintre persoane folosesc smartphone-ul pentru online banking, ceea ce, evident, înseamnă acces la informaţii financiare valoroase. În plus, 57% dintre respondenţi îşi folosesc în mod constant smartphone-ul ca să-şi acceseze e-mail-ul personal, iar 55% spun că îl folosesc pentru activităţi de social media, ambele implicând, de asemenea, mari cantităţi de date sensibile.

Citeşte continuarea pe go4it.