Ieşirea pe piaţă a primelor telefoane cu ecran pliabil, întârziată dar şi confirmată pentru 2019

18 08. 2019, 00:00

Compania chineză a dat asigurări că va lansa noul dispozitiv, Huawei Mate X până la sfârşitul anului. Şi compania concurentă, coreenii de la Samsung, au amânat de mai multe ori lansarea pe piaţă a propriului dispozitiv flexibil, Galaxy Fold, după ce au fost raportate defecţiuni de hardware în timpul probelor.

La scurt timp după ce a început să circule vestea amânării lansării noului dispozitiv în magazine, Huawei a ţinut să ”confirme că Mate X este în continuare programat să fie lansat între septembrie şi noiembrie 2019”.

Cei de la Huawei încearcă astfel să rămână în cursa cu cei de la Samsung care au anunţat că dispozitivul lor va fi în magazine în luna septembrie.

Potrivit informaţiilor obţinute de la Huawei, printre îmbunătăţirile încercate şi abandonate de chinezi se numără înlocuirea carcasei de oţel cu una de aluminiu pentru a obţine o scădere a greutăţii cu 20 de grame ca şi posibilitatea de a adăuga ecrane suplimentare care să se desfacă din partea de jos a telefonului. În stadiul actual, ecranul este acoperit cu material plastic, sticla fiind un material care nu s-a dovedit prea uşor pliabil, spun cei de la Tech Radar.

Preţurile primelor telefoane cu ecran pliabil vor fi undeva în jurul sumei de 2.000 de dolari, arată presa de specialitate.