Noul robot conceput de Disney poate clipi la fel ca un om: Cum ar putea fi folosită tehnologia

07 11. 2020, 17:30

Imediat ce reușești să ignori faptul că nu are piele, noul robot conceput de Disney Research este o performanță impresionantă în robotică. Noul robot poate imita mișcările faciale umane, în special clipirea și mișcările subtile ale capului.

Un senzor situat în zona pieptului (acoperit de un tricou, pentru că fața este deja de-a dreptul înfiorătoare) alertează robotul când să întoarcă privierea și să se uite la persoana din fața lui, iar mișcările ochilor se pot schimba de la contact vizual direct la mișcări rapide ale ochilor cunoscute drept mișcări sacadate.

GALERIE FOTO

De asemenea, robotul se mișcă ușor astfel încât să mimeze respirația.

„Privirea este un semnal cheie al socializării”

Robotul a fost dezvoltat de inginerii de la divizia de cercetare a Disney, Walt Disney Imagineering, și cercetătorii în robotică de la Universitatea din Illinois, Urbana-Champaign și Institutul pentru Tehnologie din California.

Deși majoritatea roboților umanoizi își concentrează privirea pe fața umană, acesta nu este modul în care oamenii interacționează unii cu ceilalți. Echipa de la Disney a explicat în lucrarea „Realistic and Interactive Robot Gaze” că „privirea este un semnal cheie al socializării, formând percepții de interacțiune”. „Spre exemplu, oamenii care mențin contactul vizual sunt considerați a fi mai similari, precum și mai inteligenți, sinceri și de încredere. Mai mult, privirea pare să evoce stări sociale și emoționale complexe”, au mai spus cercetătorii.

Cum ar putea Disney să folosească această tehnologie

Având în vedere importanța privirii în interacțiunile sociale, precum și abilitatea sa de a comunica stări și de a forma percepții, este aparent faptul că privirea poate funcționa drept un instrument semnificativ pentru un robot interactiv. Astfel, scopul acestor cercetări este dezvoltarea unui sistem care poate reproduce privirea umană.

Nu este greu să ne imaginăm cum ar putea Disney să folosească această tehnologie, pentru personaje animatronice la parcurile sale tematice. Divizia de cercetare a companiei lucrează la mai mulți roboți de ceva vreme. În 2018, a dezvăluit robotul Stickman care putea să facă salturi pe spate, potrivit The Verge.

Totuși, cercetătorii ar trebui să adauge și ceva care seamănă cu pielea, pentru că un astfel de robot ar speria cu siguranță vizitatorii parcurilor Disneyland.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Oamenii de știință au manevrat, în premieră, un robot microscopic în colonul unui animal

Robotul Spot a măsurat nivelul de radiații de la Cernobîl

Alphabet, compania care deține Google, construiește un robot fermier

Primul articol de opinie scris în totalitate de un robot. „Eradicarea omenirii pare un efort inutil”