Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Care a fost prima religie monoteistă din lume?

Care a fost prima religie monoteistă din lume?

Care a fost prima religie monoteistă din lume?
Publicat: 20.01.2015
Pentru marea majoritatea a oamenilor, cea mai veche religie monoteistă a lumii este iudaismul, printre altele şi prima dintre cele trei religii abrahamice. Însă adevărul istoric este cu totul altul. Pe baza evidenţelor istorice iudaismul nu este deloc prima religie monoteistă atestată de evidenţele arheologice.
Titlul de primă religie monoteistă este împărţit de fapt de două religii, atenismul din Egiptul Antic şi zoroastrismul sau mazdeismul din Persia Antică.
 
Atenismul, sau erezia Amarna, cum a mai fost denumit de specialişti, nu are absolut nicio legătură cu Atena sau cu vechea civilizaţie greacă. Atenismul este de fapt un cumul de schimbări religioase asociate cu faraonul Akhenaton din ce de-a optisprezecea dinastie a Egiptului.
 
Începând cu secolul 14 înainte de Hristos, atenismul a fost ridicat la rangul de religie de stat în Egipt, timp de peste 20 de ani. După acel moment, următorii faraoni au revenit la politeismul clasic egiptean, respingând total religia personală a lui Akhenaton.
 
Atenismul în sine consta în venerarea unei singure zeităţi pe nume Aten, zeu care însuma toate atributele unui cult solar.
„O tu, singurule zeu, ca tine nu mai este nimeni! Tu ai creat lumea după vrerea ta. Ai creat toţi oamenii, pâmânturile şi fiarele sălbatice. Tu eşti zeul tuturor, şi toţi se regăsesc în tine. O tu, zeu al tuturor pământurilor”, după cum confirmă şi marele cânt închinat zeului Aten.
 
Venerarea lui Aten îl precedă pe faraonul Akhenaton, doar că sub conducerea sa, atenismul s-a transformat de la un henoteism clasic spre o formă de venerare tipic monoteistă. Atunci, Aten a fost recunoscut drept zeu suprem, iar ulterior a fost declarat singurul zeu. Faraonul Akhenaton a interzis totodată venerarea altor zeităţi şi idoli.
 
Cu toate acestea, după moartea sa, cultul lui Ra a revenit la putere iar atenismul a dispărut. Atenismul sub Akhenaton este prin urmare prima religie monoteistă a lumii, cu atât mai mult cu câît apariţia sa efemeră pe eşichierul religios al lumii, predatează menţionarea lui Yahve în iudaism cu câteva sute de ani.
 
 La rândul său, zoroastrismul este o altă religie monoteistă contemporană atensimului.
 
Chiar dacă astăzi, credincioşii acestei religii numără abia 140.000 de oameni, importanţa zoroastrismului este vitală pentru cursul omenirii de-a lungul istoriei. În primul rând, zoroastrismul, a influenţat iudaismul, creştinismul şi islamul, în al doilea rând, este una dintr ecle mai vechi religii ale lumii şi nu în ultimul rând este alături de atenism, prima religie monoteistă.
 
Zoroastrismul, sau mazdeismul, cum mai este denumit, a fost fondat în secolul 6 înainte de Hristos de profetul şi reformatorul religios Zoroastru.
 
Deşi are unele aspecte dualiste în doctrina sa religioasă, zoroastrismul a fost prima religie care vorbşete despre un Dumnezeu Unic, o mare judecată, precum şi despre existenţa Raiului şi Iadului.
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Purificatoarele de aer ar putea îmbunătăți funcționarea creierului, sugerează un studiu
Purificatoarele de aer ar putea îmbunătăți funcționarea creierului, sugerează un studiu
Țesătura fără baterii transformă hainele într-un tensiometru în timp real
Țesătura fără baterii transformă hainele într-un tensiometru în timp real
Test de cultură generală. De ce închidem ochii atunci când dormim?
Test de cultură generală. De ce închidem ochii atunci când dormim?
Panorame spectaculoase cu planeta Marte, surprinse de roverele Perseverance și Curiosity ale NASA
Panorame spectaculoase cu planeta Marte, surprinse de roverele Perseverance și Curiosity ale NASA
De ce nu este bine să lăsăm încărcătorul în priză toată ziua?
De ce nu este bine să lăsăm încărcătorul în priză toată ziua?
De ce ziua de luni crește cortizolul chiar și în cazul persoanelor care nu muncesc?
De ce ziua de luni crește cortizolul chiar și în cazul persoanelor care nu muncesc?
Psihologia confirmă: De ce un apel telefonic spontan contează mai mult decât am crede?
Psihologia confirmă: De ce un apel telefonic spontan contează mai mult decât am crede?
Ziua în care Rusia l-a regăsit pe Ţareviciul Alexei, ucis de bolşevici la 14 ani
Ziua în care Rusia l-a regăsit pe Ţareviciul Alexei, ucis de bolşevici la 14 ani
Insula mai puțin știută de turiști care are o plajă asemenea celor din Caraibe
Insula mai puțin știută de turiști care are o plajă asemenea celor din Caraibe
Inteligența Artificială ar putea detecta ADHD la copii înainte de apariția simptomelor
Inteligența Artificială ar putea detecta ADHD la copii înainte de apariția simptomelor
O regiune turistică din Italia oferă 100.000 de euro străinilor care vor să se mute acolo
O regiune turistică din Italia oferă 100.000 de euro străinilor care vor să se mute acolo
Turiștii care se pregătesc de o croazieră trebuie să știe ce este regula celor 40 de minute
Turiștii care se pregătesc de o croazieră trebuie să știe ce este regula celor 40 de minute
Previziunea unui mare diplomat român făcută în 1952: „Când va scăpa de comunism, România va deveni…”
Previziunea unui mare diplomat român făcută în 1952: „Când va scăpa de comunism, România va deveni…”
Vogue vine oficial în România! Revista iconică se lansează în 2027 și promite să ducă moda românească pe scena globală
Vogue vine oficial în România! Revista iconică se lansează în 2027 și promite să ducă moda românească pe scena globală
Noi cercetări ADN tocmai au rescris originea speciei umane
Noi cercetări ADN tocmai au rescris originea speciei umane
Se pare că nu doar oamenii, ci și papagalii folosesc nume pentru a vorbi între ei
Se pare că nu doar oamenii, ci și papagalii folosesc nume pentru a vorbi între ei
Adrian Răduță vine la „Podcast cu Prioritate” by ProMotor pe 4 mai. Episod despre motocros, disciplină și culisele unui sport spectaculos
Adrian Răduță vine la „Podcast cu Prioritate” by ProMotor pe 4 mai. Episod despre motocros, disciplină și culisele ...
Cum erau pregătite vânătorile la care participa Nicolae Ceaușescu
Cum erau pregătite vânătorile la care participa Nicolae Ceaușescu