Prima pagină Maratoanele Descopera Mari întrebări

Soarele se roteşte?

Alin Motogna 06.11.2016 | ● Vizualizări: 8481
Foto:nasa.gov     + zoom
Galerie foto (2)

Primul savant care a explicat acest proces a fost astronomul italian Galileo Galilei (1564-1642).

Răspunsul este ,,da", Soarele se roteşte, însă mult mai lent decât Pământul. Planeta noastră are nevoie de aproximativ 24 de ore pentru a realiza o rotaţie completă în jurul propriei axe, însă dat fiind faptul că Soarele nu este un obiect solid, asemenea multor planete, rotaţia sa este mult mai greu de studiat. ,,Din moment ce Soarele este o minge de gaz/plasmă, el nu se roteşte în mod rigid, cum se întâmplă în cazul planetelor şi sateliţilor", susţin cercetătorii NASA .
 
Soarele este împărţit în mai multe zone şi straturi, fiecare dintre regiuni deplasându-se cu viteze diferite. În medie, astrul solar se roteşte în jurul propriei axe o dată la fiecare 27 de zile. Cu toate acestea, zona corespunzătoare Ecuatorului se învârte cel mai rapid: durata completă de rotaţie este de aproximativ 24 de zile. Pe de altă parte, durata de rotaţie a polilor poate depăşi 30 de zile. Straturile interioare ale Soarelui se învârt mai repede decât cele exterioare, spun astronomii americani.
 
 
Duratele de rotaţie ale straturilor care compun Soarele (Foto:livescience.com)
 
În anul 1612, Galileo Galilei observa un fenomen neobişnuit: petele de pe suprafaţa Soarelui îşi modificau poziţiile de-a lungul timpului. Astfel, era demonstrat pentru prima dată faptul că astrul solar se roteşte. 
 
Petele solare apar în momentul în care plasma din compoziţia Soarelui interacţionează cu câmpul magnetic al acestuia. În urma acestui proces pot rezulta explozii solare. 
 
Deşi mulţi ar crede că temperatura de la nivelul petelor solare este mare, aceasta este de fapt mult mai scăzută în comparaţie cu celalte regiuni ale suprafeţei Soarelui. Conform măsurătorilor realizate de astronomii NASA, temperatura de la nivelul petelor solare este cuprinsă între 2760 şi 4150 de grade Celsius, în timp ce în zonele învecinate a fost înregistrată o medie de aproximativ 5480 de grade Celsius.
 
 
 
                                              O româncă la NASA lucrează la o cercetare de integrare a orbitei Pământului în viaţa cotidiană