Expoziţie foto pentru strângerea de fonduri necesare conservării Parcului Natural Văcărești

19 08. 2016, 16:00

Centrul Comercial Sun Plaza, în parteneriat cu Asociația Parcul Natural Văcărești, organizează în perioada 18-28 august expoziția de fotografii „Parcul Văcărești merită straie noi. Donează și tu!”. Fotografiile sunt semnate de Helmut Ignat, iar scopul evenimentului este strângerea de fonduri necesare conservării și promovării speciilor din Parcul Natural Văcărești.

Expoziția cuprinde fotografii realizate de-a lungul ultimilor ani de Helmut Ignat, membru fondator al Asociației Parcul Natural Văcărești. „Corcodelul cu gât negru”, „Vidra”, „Stârcul pitic” și multe alte fotografii ale sale pot fi admirate la parterul Sun Plaza, între 18-28 august.

„În ultimii ani, cât am urmărit păsările și animalele din parcul Văcărești, am avut ocazia să surprind câteva exemplare superbe. Ceea ce m-a fascinat, de fapt, a fost specificul acestui parc: în spatele blocurilor, ferit de agitația capitalei, se află un spațiu natural de o asemenea frumusețe! S-a format aici un adevărat ecosistem în care și-au găsit locul chiar și specii rare de păsări, protejate în România și Europa. Tocmai de aceea cred că zona merită toate eforturile noastre”, spune Helmut Ignat.

Fondurile sunt necesare protejării speciilor și habitatelor descoperite în Parcul Natural Văcărești, precum și dezvoltării unor programe de educație pentru natură, dedicate școlilor și liceelor din zonă.

Asociația Parcul Natural Văcărești, alături de organizatori, dezvăluie că în plan se află construirea unor trasee tematice,demararea unor proiecte de monitorizare a speciilor și realizarea unor observatoare ornitologice, astfel încât cei care își doresc să cunoască mai multe despre ecosistemul descoperit aici să o facă în condiții optime.

Pentru cei care își doresc să facă donații, organizatorii au amplasat două urne în zona expoziției și patru urne în Hypermarketul Cora din Sun Plaza. Tot pentru donații este disponibil și contul RO74BUCU2281215941096RON, Asociația Parcul Natural Văcărești (CIF 34113543), deschis la Alpha Bank, Sucursala Kogalniceanu, București. Mai multe informații despre expoziție găsiți aici.