Şase ursuleţi panda protejaţi de lege au fost recuperaţi de la nişte traficanţi în Laos

17 01. 2018, 17:30

Este pentru prima oară când autorităţile din Laos reuşesc să recupereze de la traficanţi exemplare din această specie pe cale de dispariţie, informează Rador

Animalele au fost descoperite la un control rutier, când o camionetă, care circula de la graniţa chineză spre oraşul Luang Namtha, a fost oprită pentru un control de rutină – a informat organizaţia „Free the Bears”, cu sediul în Australia. Doar trei dintre cei şase ursuleţi panda au supravieţuit călătoriei, iar ceilalţi trei au murit, din cauza condiţiilor necorespunzătoare de transport, fiind ţinuţi închişi în lăzi – a comunicat Michelle Valhout Tanneau, managerul grupului de activişti pentru drepturile animalelor din Laos.

Cei trei ursuleţi panda rămaşi în viaţă au fost plasaţi în carantină în Rezervaţia Luang Pranbang, aparţinând organizaţiei „Free the Bear”. „Urşii pisică” se află în evidenţa Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii ca specie pe cale de dispariţie. Conform estimărilor, pe glob trăiesc în prezent sub 10.000 de astfel de exemplare.