Imagini virale cu leii care se joacă în zăpadă la o grădină zoologică din Statele Unite

18 03. 2021, 13:00

Imagini cu leii din Denver Zoo au ajuns virale, după ce animalele nu s-au arătat deloc deranjate de furtuna puternică din Colorado și au profitat de zăpadă pentru a se juca.

Statul Colorado a fost lovit de cea de-a patra furtună de zăpadă puternică din istoria sa, însă leii din Denver Zoo au profitat de ea pentru a se juca în stratul gros și alb depus în spațiul lor.

„Parcă iubesc zăpada!”

În timp ce alte animale s-au chinuit din cauza zăpezii, leii se bucură de ea, potrivit Mediafax.

Leii noștri își petrec cea mai mare parte a zilei jucându-se și răcorindu-se, parcă iubesc zăpada!”, au scris cei de la grădina zoologică.