Tuatara, „fosila vie” lentă cu cei mai rapizi spermatozoizi din lumea reptilelor

14 08. 2021, 17:00

Speciile de reptilele vechi Tuatara, a căror mișcare este una lentă, așa-numitele „fosile vii” unice în Noua Zeelandă, i-au surprins pe cercetători cu sperma lor a căror viteză este foarte mare.

Descoperirea a fost făcută de un grup de cercetători care intenționau să conserve sperma speciilor protejate cu risc de dispariție, în încercarea de a se asigura că speciile respective vor putea supraviețui noilor amenințări apărute pe fondul încălzirii globale.

Speciile de Tuatara sunt reptile cu un stil de viață remarcabil. Durata ciclului de eclozare în cazul lor poate ajunge până la 16 luni. În ceea ce privește dimensiunea maximă (0,5 m) pe care o poate atinge un exemplar din această rasă de reptile vechi, ea poate fi atinsă în 35 de ani de existență.

După ce au ajuns la maturitate, Tuatara pot apoi să trăiască și să se reproducă până la vârsta de peste 100 de ani. A existat, însă, în 2008, un caz cunoscut cercetătorilor în care un exemplar Tuatara a devenit tată pentru prima dată la vârsta de 111 ani.

Cercetările întreprinse de oamenii de știință au fost de natură să îi pună pe aceștia pe gânduri. Ei au descoperit că spermatozoizii unui Tuatara sunt mai rapizi decât în cazul oricărui alt exemplar de reptilă studiat până în prezent, potrivit theguardian.com.

O adaptare la lipsa organului copulator masculin

Potrivit cercetătorilor, viteza spermatozoizilor, în cazul Tuatara poate „funcționa ca o adaptare la lipsa organului copulator masculin”.

Spre deosebire de majoritatea celorlalte reptile, speciile de Tuatara nu au penisuri. Prin urmare, spermatozoizii lor trebuie să înoate mai repede – în acest caz de patru ori mai repede decât în cazul altor reptile – pentru a ajunge la destinație și a fecunda partenerul.

Tuatara sunt singurii supraviețuitori ai unei specii vechi de reptile asemănătoare unei șopârle care a umblat pe Pământ, în compania dinozaurilor, acum 225 de ani.

Așa numita specie reptiliană Sphenodontia era frecventă în timpul epocii dinozaurilor. A dispărut, însă, cu aproximativ 60 de milioane de ani în urmă. Odată răspândită în Noua Zeelandă, specia Tuatara supraviețuiește acum pe un grup de insule unde prădătorii potențiali au fost eliminați tocmai pentru a fi protejată această extraordinară reptilă.

Amenințate cu dispariția de încălzirea globală

Astăzi, existența lor este amenințată în continuare de încălzirea globală. Sexul Tuatara este determinat de temperatura la care sunt expuse ouăle, temperaturile mai calde fiind un semn clar că puiul este băiat.

Pe măsură ce planeta se încălzește, oamenii de știință avertizează că populația de șopârle Tuatara  ar putea fi dominată de masculi, în condițiile în care vor ieși din găoace tot mai mulți pui de sex masculin. Dacă populațiile de Tuatara vor ajunge să fie dominate de masculi, ele vor dispărea funcțional.

Acesta este motivul pentru care eforturile de acum ale cercetătorilor se îndreaptă în direcția creării unei „polițe de asigurare” prin congelarea spermei de Tuatara pe care să o poată folosi pentru a revitaliza populațiile afectate de boli sau prădători.

Știați că:

Urme de pterozauri de mărimea unor câini corgi, vechi de 145 de milioane de ani, au fost descoperite

Abilitatea incredibilă descoperită la cameleoni. Oasele reptilei sunt fluorescente

Fosila unui ”monstru marin” cu piele şi grăsime arată că, în trecut, reptilele aveau şi sânge cald

A fost descoperită ”mama tuturor reptilelor”. Când ea trăia, pe Pământ exista un singur continent, iar florile nu apăruseră încă