Ce se întâmplă sub valuri? Unii pești comunică prin sunete de cel puțin 155 de milioane de ani

30 01. 2022, 14:30

Surprinzător de multă pălăvrăgeală are loc sub valuri. Un nou studiu de la Universitatea Cornell din SUA a descoperit că peștii sunt mai predispuși să comunice prin sunete decât s-a crezut până acum, iar unii pești fac asta de cel puțin 155 milioane de ani.

Noile cercetători au fost publicate în jurnalul Ichthyology & Herpetology.

„Știm de ceva timp că unii pești produc sunete. Totuși, sunetele peștilor au fost mereu percepute ca fiind cazuri bizare și rare. Noi am dorit să aflăm dacă acestea sunt ocazionale sau dacă există o tendință mai răspândită pentru comunicarea acustică a peștilor”, a explicat Aaron Rice, autor coordonator și cercetător la Centrul K. Lisa Yang pentru Conservarea Bioacusticii din cadrul Laboratorului Cornell pentru Ornitologie.

Sunetele peștilor au evoluat de cel puțin 33 de ori de-a lungul a milioane de ani

Autorii au studiat o ramură a peștilor numită pești actinopterigieni. Aceștia sunt vertebrate care alcătuiesc 99% din speciile cunoscute de pești din lume. Cercetătorii au descoperit 175 de familii care conțin două treimi din speciile de pești care comunică prin sunete. După ce au analizat familiile, autorii studiului au descoperit că sunetele sunt atât de importante încât au evoluat de cel puțin 33 de ori de-a lungul a milioane de ani.

Sargocentron cornutum, una dintre speciile de pești studiate de cercetători. Credit foto: Jeffrey T. Williams/EurekAlert!

Oamenii de știință au folosit trei surse de informații: înregistrări și studii existente în privința sunetelor făcute de pești; anatomia cunoscută a peștilor, dacă au „instrumentele” potrivite pentru producerea sunetelor, cum ar fi anumite oase și mușchi; precum și date din literature secolului al XIX-lea înainte ca microfoanele subacvatice să fie inventate, potrivit EurekAlert.

Așadar, despre ce vorbesc peștii?

„Comunicarea prin sunete este adesea trecută cu vederea atunci când vine vorba de pești, însă reprezintă peste jumătate din toate speciile de vertebrate. Probabil a fost trecută cu vederea pentru că peștii nu sunt auziți sau văzuți cu ușurință, iar știința comunicării acustice subacvatice s-a concentrat în principal pe balene și delfini. Însă, chiar și peștii au voci!”, a precizat Andrew Bass, autor al studiului și profesor de neurobiologie și comportament.

Așadar, despre ce vorbesc peștii? Răspunsul este destul de banal, peștii comunicând despre sex și mâncare, la fel ca cei mai mulți dintre oameni. Rice a adăugat că peștii fie încearcă să atragă un partener, să-și apere o sursă de hrană sau teritoriu, ori să informeze alți pești cu privire la locul în care se află.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Acvariul care le permite peștilor „să meargă pe uscat”, creat de cercetătorii israelieni

Peștii care comunică prin semnale electrice și își planifică pauzele într-un mod similar oamenilor

Parazitismul sexual: Ritualul bizar de împerechere al peștilor pescari

Motivul pentru care evoluția a șters complet o parte a sistemului imunitar al acestor pești