Fosile excavate în anii 1960 reprezintă veriga lipsă din evoluția crocodililor

11 02. 2022, 19:00

Un set de fosile aparținând unui arhozaur din perioada Triasicului, excavate în anii 1960 din Tanzania, a fost catalogat oficial ca aparținând unei specii distincte, unul dintre cei mai timpurii membrii de pe linia evolutivă a crocodilului.

Cercetătorii din cadrul Universității din Birmingham, Muzeului Național de Istorie și Universității Virginia Tech  au denumit animalul „Mambawakale ruhuhu”.

Este printre ultimii studiați, dintr-o colecție de fosile scoase la lumină acum mai bine de 60 de ani din formațiunea geologică Manda Beds, la sud de Tanzania.

Rămășițele, care sunt singurele aparținând „Mambawakale ruhuhu”, includ un craniu parțial, maxilarul inferior, câteva vertebre și un braț. Pornind de la acestea, cercetătorii au putut identifica mai multe aspecte distinctive, care îl individualizează de ceilalți arhozauri descoperiți în respectiva formațiune geologică, indică Phys.

Similar, dar totuși diferit

Printre aceste caracteristici amintim un craniu cu mai bine de 75 de centimetri lungime, nările proeminente și mari, dar și un maxilar inferior îngust și o variație în mărimea dinților din fața maxilarului superior.

Credit foto: Butler, Richard J., et al, R. Soc. open sci. 2022

Richard Butler, profesor de paleo-biologie la Universitatea din Birminghan spune: „Mambawakale ruhuhu ar fi trebuit să fie un prădător mare și de temut, care cutreiera Tanzania acum 240 de milioane de ani. La cei aproximativ cinci metri lungime este unul dintre cei mai mari prădători cunoscuți din acea perioadă”.

Analizele făcute îl poziționează pe Mambawakale printre cei mai vechi arhozauri și unul dintre primii membrii  ai unei descendențe care în cele din urmă aveau să dea naștere crocodilului modern. Descoperirea este una impresionantă, pentru că identificarea acestui animal ajută la înțelegerea diversificării timpurii a arhozaurilor. Acest lucru permite completarea verigii lipsă din povestea evoluției crocodilului din zilele noastre.

„Mambawakale ruhuhu”

Studiul, publicat în Royal Society Open Science, întregește în mare parte o expediție ambițioasă de căutare a fosilelor, începută de paleontologul Alan Charing și alți oameni de știință, în 1963. Chiar dacă cea mai mare parte din rămășițele descoperite în cadrul acelei expediții au fost descrise formal și catalogate, „Mambawakale ruhuhu” a ieșit la iveală abia acum.

La găsirea unui nume potrivit pentru acest specimen, echipa de cercetare a ținut cont de contribuțiile tanzanienilor în succesul expediției din 1963. Numele ales derivă din swahili, una dintre limbile native vorbite în Tanzania. „Mambawakale” înseamnă crocodil antic, iar „ruhuhu” se referă la Bazinul Ruhuhu, regiune din care au fost excavate fosilele.

Vă mai recomandăm și:

Strămoșul crocodililor, descoperit de oamenii de știință în Chile

Premieră în studiul fosilelor. Semințele au încolțit într-un con de brad păstrat în chihlimbar

Cel mai lung dinozaur care a trăit vreodată, posibil identificat după ce au fost încurcate niște fosile

De ce s-au schimbat atât de puțin crocodilii de pe vremea dinozaurilor până acum