Home » Natură » Una dintre cele mai mari molii din lume a ajuns, pentru prima dată, în SUA

Una dintre cele mai mari molii din lume a ajuns, pentru prima dată, în SUA

Publicat: 25.08.2022

Una dintre cele mai mari molii din lume a fost raportată oficial în SUA pentru prima dată. Această molie uriașă, denumită Atlas, are o anvergură de 25 de centimetri și se găsește de obicei în pădurile tropicale din Asia; entomologii nu au nicio idee despre cum a ajuns insecta în Washington.

Molia a fost raportată inițial Departamentului de Agricultură de Stat din Washington (WSDA) de către un profesor de la Universitatea din Washington pe 7 iulie. Exemplarul a fost trimis Serviciului de Investigare a Sănătății Animalelor și Plantelor din cadrul Departamentului de Agricultură al Statelor Unite (USDA), care a confirmat pe 27 iulie că insecta era, conform bănuielilor, o molie Atlas.

„Aceasta este o insectă uimitoare pentru că este atât de mare. Chiar dacă nu urmărești insecte în mod special, acesta este genul de insecte pentru care oamenii scot telefoanele pentru a le fotografia”, a declarat Sven Spichiger, entomolog manager la WSDA, într-un comunicat.

De ce este interzisă această molie uriașă în SUA?

Moliile Atlas (Attacus atlas) sunt numite după Titanul Atlas, care susținea cerurile în mitologia greacă, datorită dimensiunilor lor colosale. Cu o anvergură a aripilor de peste 25 de centimetri, specia este una dintre cele mai mari lepidoptere din lume, ordinul insectelor care include fluturii și moliile, scrie IFL Science.

Această molie uriașă este considerată un dăunător și este interzisă la nivel federal în SUA, ceea ce înseamnă că este ilegal să obții, să adăpostești, să crești sau să vinzi astfel de molii vii fără aprobare de la USDA. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că ar putea deveni o specie invazivă, prezentând un risc pentru agricultură, mediul natural sau speciile native din SUA.

Restricțiile stricte impuse acestei specii fac ca apariția ei în SUA să fie și mai ciudată.

Nu este prima dată când această specie este văzută departe de casă

„Aceasta este în mod normal o molie tropicală. Nu suntem siguri că ar putea supraviețui aici. USDA adună informații științifice și tehnice disponibile despre această molie și va oferi recomandări în răspuns, dar, între timp, sperăm că rezidenții ne vor ajuta să aflăm dacă acesta a fost un evadat unic sau dacă ar putea exista într-adevăr o populație în zonă”, a spus Spichiger.

Moliile Atlas au mai fost observate în afara zonei lor naturale. În 2012, o mare molie atlas a fost raportată în orașul Ramsbottom din Greater Manchester, Marea Britanie. În acest caz, s-a bănuit că individul a scăpat dintr-o colecție privată.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Câte oase are un rechin?

Tot mai mulți oameni mușcați de șerpi exotici în Marea Britanie. Ce se întâmplă?

„Pompa de specii” din Filipine din timpul erei glaciare, o teorie dezvoltată și mai mult datorită noului mod de a realiza arbori evolutivi

Trei noi specii de salamandre cu burtă neagră, găsite în sudul Munților Apalași

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
Ce rol de vampir a refuzat Sebastian Stan înainte de a gusta succesul Marvel
Ce rol de vampir a refuzat Sebastian Stan înainte de a gusta succesul Marvel
Doi români se află printre favoriții la Nobelul pentru Literatură 2026
Doi români se află printre favoriții la Nobelul pentru Literatură 2026