Iată de ce câinii preferă să asculte vocile femeilor

Se spune că un câine este cel mai bun prieten al omului, dar, de fapt, câinii preferă să asculte voci feminine, arată un nou studiu.

O analiză a scanărilor cerebrale efectuată de cercetătorii de la Institutul de Neuroștiință și Psihologie Cognitivă și de la Universitatea Eötvös Loránd, din Ungaria, sugerează că patrupezii chiar ascultă atunci când vorbim cu ei. În plus, ei fac acest lucru într-un mod care este ciudat de asemănător cu bebelușii, având o preferință pentru anumite tonuri.

• Este adevărat că există două locuri în lume unde poți păși direct pe mantaua Pământului?
• Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?

Bebelușii sunt foarte sensibili la acel mod de a vorbi cu vocea subțire și cântătoare, care tinde să exagereze vocalele, iar studiile arată că acest mod exagerat de a vorbi poate ajuta la modelarea pozitivă a creierului în dezvoltare al copilului.

Spre deosebire de bebeluși, totuși, câinii nu sunt expuși vocilor feminine în uter, iar în interacțiunile dintre câini comunicarea cu voce subțire nu este tipică, punctează Science Alert.

Și atunci de ce câinii preferă să asculte voci feminine și vorbirea „ca de bebeluș”, după cum arată studiile?

Câinii preferă să asculte voci feminine, la fel ca bebelușii

Echipa de cercetare și-a propus să investigheze acest lucru. Oamenii de știință au antrenat 19 câini (Canis familiaris) din opt rase diferite, cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani, să se urce într-un aparat de RMNf și să stea nemișcați suficient de mult pentru ca aparatul să le scaneze creierul.

În timp ce fiecare câine se afla în interiorul aparatului, a ascultat trei tipuri diferite de vorbire umană preînregistrată: vorbire adresată unor câini, vorbire adresată unor sugari și vorbire adresată unui adult. Uneori, vorbitorul din înregistrare era un bărbat adult, iar alteori o femeie adultă.

În cele din urmă, câinii au arătat o activitate mai mare în cortexul lor auditiv atunci când au auzit vocile exagerate pe care le folosim adesea pentru animalele de companie sau pentru sugari. Și acest lucru era valabil mai ales când vorbitorul era o femeie.

Neuroetologul Anna Gábor, de la Universitatea Eötvös Loránd, consideră că acest lucru „i se poate datora faptului că femeile le vorbesc mai des câinilor cu prozodie exagerată decât bărbații”, referindu-se la elemente ale vorbirii precum tonul, stresul, ritmul și emoția.

Cum a apărut această trăsătură la câini?

În scanările cerebrale, vocile umane au fost procesate într-o parte secundară a cortexului auditiv al câinelui, cunoscută sub denumirea de pol temporal, precum și într-o zonă dintre lobul temporal și lobii frontal și parietal numită girusul Sylvian.

În studiile anterioare, neurocercetătorii au observat că o parte similară a creierului „se luminează” la sugari atunci când ascultă vorbirea „ca de bebeluș”. În ceea ce privește modul în care câinii noștri de companie ar fi putut dezvolta această trăsătură asemănătoare omului, oamenii de știință au două ipoteze principale.

Fie există o sensibilitate străveche și universală în rândul mamiferelor la sunetele mai înalte și cu o variabilitate mai mare a frecvenței, fie aceasta a fost o caracteristică pe care au ales-o oamenii atunci când au domesticit lupii.

Este posibil, explică Gábor și colegii ei, ca patrupezii pre-domesticiți cu o sensibilitate mai mare la vorbirea adresată unui câine „să fi avut mai multe șanse de a rămâne aproape de oameni și să acorde atenție indiciilor lor vocale”.

Unele dovezi experimentale arată că lupii sunt mai receptivi la vorbirea pe tonuri joase, în timp ce câinii sunt mai receptivi la vorbirea pe tonuri mai acute. Echipa lui Gábor a reușit să includă doar 19 câini în studiu și acesta nu a fost ajustat în funcție de sexul stăpânilor animalului de companie, care ar putea fi un factor de influență în ceea ce privește tipurile de vorbire la care erau cel mai sensibili câinii.

Studiile viitoare pe acest subiect ar putea oferi indicii și despre evoluția umană

Sunt necesare cercetări suplimentare, dar autorii spun că asemănările pe care le-au găsit între modul în care câinii și bebelușii răspund la vocile adulților merită explorate în continuare. Poate că animalele noastre de companie se vor dovedi a fi un model cu adevărat util pentru a ne arăta ceea ce eram noi înainte să putem vorbi.

Studiul a fost publicat în Communications Biology.

Vă recomandăm să citiți și:

Imagine bizară în jungla peruană: fluturii beau lacrimile țestoaselor

Test de cultură generală. De ce au păianjenii 8 picioare?

Test de cultură generală. Care este singurul animal ce nu poate sări?

Rechinii de pe coasta Floridei se hrănesc cu drogurile aruncate în apă de traficanți