Home » Natură » Pentru prima dată, lupii au fost filmați vânând zimbri într-o pădure europeană străveche

Pentru prima dată, lupii au fost filmați vânând zimbri într-o pădure europeană străveche

Pentru prima dată, lupii au fost filmați vânând zimbri într-o pădure europeană străveche
Foto: Wijnands & Borowik, Ecology and Evolution, 2026
Publicat: 21.06.2026

Pentru prima dată, lupii au fost filmați vânând zimbri în Pădurea Białowieża. Deși nu a fost observată o „ucidere directă”, comportamentul intens surprins de camere sugerează că astfel de interacțiuni au loc și în alte zone ale Europei.

Lupii au fost filmați vânând zimbri. Confruntarea dintre cele două specii a fost înregistrată pe 15 septembrie 2025 de către cercetători ai Polish Academy of Sciences (Polonia), folosind camere ascunse amplasate adânc în Pădurea Białowieża, un ecosistem antic aflat la granița dintre Polonia și Belarus, unde zimbrul a fost reintrodus în anii 1950.

Evenimentul a început la ora 7:25 dimineața, imediat după răsărit. Imaginile arată o haită de șapte lupi care vizează o turmă de 11 zimbri, formată din femele adulte, masculi adulți, un mascul subadult și trei pui, inclusiv un vițel nou-născut.

Așa cum era de așteptat, lupii au încercat să se concentreze asupra celui mai vulnerabil membru al grupului, puiul nou-născut. Totuși, turma a reacționat rapid, strângându-se în jurul acestuia și respingând atacul.

Lupii au fost filmați vânând zimbri. Cine a câștigat?

Într-un moment de haos, trei femele s-au desprins din grup pentru a urmări lupii, ceea ce a lăsat puiul expus. Lupii au profitat imediat, au prins vițelul de gât și au încercat să-l tragă departe, dar două femele adulte au intervenit și i-au alungat. Puiul a reușit să fugă, însă lupii au continuat urmărirea și l-au prins din nou. Două femele de zimbru au atacat în forță, în timp ce restul turmei a format un cerc protector în jurul puiului, transformându-se într-un adevărat „scut” viu. În fața acestei bariere de forță, lupii au abandonat atacul, dispărând din zonă în jurul orei 7:47.

Lupii sunt prădători foarte eficienți, capabili să vâneze animale de 10-20 de ori mai grele decât ei, precum elani sau zimbri. Succesul lor se bazează pe rezistență, inteligență și, mai ales, pe cooperarea în haită, explică IFL Science.

Deși în America de Nord sunt cunoscute cazuri de vânare a bizonilor americani, interacțiuni similare cu zimbrul european sunt mult mai rare, existând foarte puține relatări istorice.

„Din câte știm, prezentăm prima dovadă video a unui atac al lupilor asupra unei turme de zimbri europeni în Pădurea Białowieża, cu focus pe un vițel nou-născut”, au scris autorii studiului.

„Deși imaginile nu arată o ucidere directă, observațiile noastre demonstrează că zimbrul european poate fi totuși o pradă potențială pentru lupi”, au adăugat aceștia.

O descoperire importantă

Importanța descoperirii este legată de istoria speciei: zimbrul european a dispărut din sălbăticie în 1919 și a fost reintrodus în Pădurea Białowieża în 1952. Cercetătorii consideră însă că este puțin probabil ca prădarea de către lupi să afecteze semnificativ populația.

Mai degrabă, acest comportament este văzut ca un mecanism natural de echilibrare a ecosistemului, în care lupii contribuie la menținerea controlului populației de zimbri.

Studiul, în care poate fi văzut și înregistrarea video, a fost publicat în revista Ecology and Evolution.

Vă recomandăm să citiți și:

Ceva tulburător se întâmplă cu pinguinii care au mâncare la discreție

Oamenii de știință încearcă să afle cum au evoluat membrele repetitive

Cercetătorii au creat o plantă care produce 5 substanțe psihedelice în același timp

Test de cultură generală. De ce koala îmbrățișează mereu copacii?

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp