Home » Natură » Apa care creeaza » Pagina 2

Apa care creeaza

Publicat: 18.01.2007
„Apa este privirea Pamantului, aparatul sau de contemplat timpul“, spunea poetul francez Paul Claudel. Lacul ilustreaza perfect aceasta metafora: covor tesut din ape linistite sau palnie in care apele s-au adunat ca sa doarma, el este un mare ochi pasnic. Strange lumina lumii din jur si o reflecta. Reinventeaza lumea din preajma sau o repeta, in functie de nazurile propriilor unde, performand un veritabil exercitiu de contemplatie.

Din lac in mit
Rotorua Kairau, Noua Zeelanda

Se povesteste ca frumoasa Kuiarau (sau Kairau), sotia unui strabun mitic al maorilor, a fost rapita la inceputul timpurilor – pe cand se scalda in lacul Taokahu – de catre o creatura salbatica si vicleana, pe nume Taniwha. Aceasta a tarat-o in barlogul sau aflat sub ape, starnind mania zeilor. Furia divina a facut apele sa fiarba, astfel incat Taniwha sa nu mai poata scoate capul la suprafata niciodata.

Sangele vulcanului
Wawo Muda, Indonezia

In 2001, dupa ce vulcanul Wawo Muda a erupt, venirea anotimpului ploios a produs in aria craterului sau cinci lacuri de mici dimensiuni. Din cauza oxidului de fier, nuantele lor acopera o gama de rosuri incredibil de larga: coral, sangeriu, oranj roscat, caramiziu…

Cuptorul din mijlocul apei
Fishing Cone Geyser, SUA

Ciudatenia acestui gheizer provine din faptul ca isi inalta conul cu apa clocotita in mijlocul oglinzii netulburate si reci ca gheata a lacului Yellowstone. Legenda (raportata pentru intaia oara in 1870, de un membru al Expeditiei Washburn) spune ca pescarii, pe vremuri, prindeau pastravi durdulii, pe care ii mancau in barca, nu inainte de a-i gati prin plonjare in „furnalul“ gheizerului.

Misterul apei din pustiu
Badain Jaran, China/Mongolia

In partea sudica a desertului Badain Jaran (lacrimi misterioase, in limba mongola), culoarea rosiatica a apelor provine de la depozitele de alge, iar gulerul alb si scrobit care le inconjoara se datoreaza depunerilor saline.

Una calda, una rece
Lacul din craterul Viti, Islanda

In taramul gheturilor, Islanda, acolo unde Jules Verne a asezat prima borna a calatoriei sale imaginare spre centrul Pamantului, se afla lacul albastru-laptos din craterul Viti. Aici, in 1875, a avut loc o eruptie catastrofala, care a acoperit cu cenusa aproape toata partea de rasarit a Islandei si a cauzat masive emigrari ale populatiei in America de Nord. Acum, in aerul sticlos al muntilor, blandetea apelor statornicite in crater si temperatura lor ridicata ii atrag pe turisti ca un magnet.

Natura, perioada albastra
Turquoise Lake, SUA; Moraine, Canada

Copca lacustra miniaturala care alcatuieste lacul Turquoise (foto stanga) este aidoma unei franturi de peruzea sau de lapis lazuli prinsa intr-o montura posaca. Apele au culoarea cuprului oxidat, pentru ca lacul dreneaza galeriile din exploatarea Sugarloaf Mining. In schimb, albastrul neverosimil al apelor Moraine-ului (foto dreapta) se profileaza pe cele 10 piscuri carunte din zare si pe uriasa morena alba ce se intrevede printre brazi. Peisajul aminteste de randurile lui Jean-Paul din Titanul: „Din undele pure ale lacului se ridicau varfurile colinelor si ale muntilor, precum niste tinere aflate la scaldat ce tasneau din apa…“

Lacurile – mai ales acelea care se lasa integral cuprinse de ochiul uman – sunt o paranteza de inteligenta si de inovatie in peisaj. Un prilej de uimire, dar si o pauza de reflectie. Asezate intre dune, sub poale de coline, in causul stancilor, printre povarnisuri montane, in gura stinsa a vulcanilor, printre firele de iasca ale stepelor sau printre fosnirile exasperant de aidoma ale ierburilor din prerie, lacurile pun punct repetitiei formelor terestre si imaginatiei limitate a taranii. Ele intriga, cheama impetuos si alerteaza dispozitia spre visare, suspendand orice alta concurenta vizuala. Un peisaj care contine macar un singur lac se dizolva in acesta precum o bucata de creta intr-un pahar, facand temporar din tarmuri niste accesorii lipsite de consistenta.

Daca stam bine sa ne gandim, aceasta este, de fapt, chiar puterea magica a ochilor. Cand zarim pentru intaia oara o persoana, dorim sa-I intalnim cautatura. Pentru o clipa, ochii suplinesc intreaga faptura, o absorb si o restituie asa cum pot mai bine. Ajung sa ii tina locul. Un ochi de apa intr-un ambient stancos, arid-nisipos sau plan-vegetal devine spiritul si stapanul locului, iar intalnirea cu el nu poate fi evitata. Atunci cand e albastru, reprezinta insasi prospetimea, imacularea, vidul acumulat al apei curate. Verde, ascunde promisiunea unduirilor vegetale, susurul vietii interioare si mirajul meleagurilor exotice. Cand, in sfarsit, este rosu, tradeaza nu o vascularizare vitala, ci una maladiva, ecoul unei deteriorari sau chiar al mortii.

Considerate sub un unghi pur estetic, toate aceste lacuri sunt, de fapt, niste acuarele (din italianul acquarello, diminutiv de la apa) – expresia cea mai desavarsita a felului in care natura stie sa se joace cu culorile, sa le amestece, sa le subtieze sau sa le intareasca, creand nuante din ce in ce mai subtile si peisaje din ce in ce mai artistice.

 

Artificial Blue Beauty
Lacul Powell, SUA
Considerat „cel mai dramatic“ lac din lume, datorita atat amestecului straniu de culori al apelor, cat si formatiunilor stancoase sculpturale care-l inconjoara, Powell este al doilea lac artificial ca marime din Statele Unite si se afla la granita dintre Arizona si Utah, in miezul unei arii numite The Grand Circle, o concentrare masiva de monumente naturale cu aparente fantastice si cu dimensiuni ciclopice, de la Grand Canyon National Park, pana la Capital Reef National Park and Monument Valley.

Semiluna de smarald
Lago Verde, insula Lanzarote, Spania

Micuta mare verde din marea cea mare (in fapt, Oceanul Atlantic) s-a nascut din inundarea si erodarea treptata a unui con vulcanic. La poalele craterului, s-a intins semiluna unei lagune de culoarea smaraldului, ale carei ape sunt intesate de minerale vulcanice si de microorganisme unice in lume.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un simplu tratament intravenos antrenează celulele imunitare pentru a combate bolile autoimune
Un simplu tratament intravenos antrenează celulele imunitare pentru a combate bolile autoimune
Ce este sindromul „Rapunzel” și cum poate duce la intervenții chirurgicale de urgență?
Ce este sindromul „Rapunzel” și cum poate duce la intervenții chirurgicale de urgență?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre blues și jazz?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre blues și jazz?
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum! Peste 100 de impulsuri gigantice într-o singură oră
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum! Peste 100 de impulsuri gigantice într-o singură oră
Un studiu a dezvăluit ceva neașteptat despre tulburarea obsesiv-compulsivă, sindromul Tourette și autismul
Un studiu a dezvăluit ceva neașteptat despre tulburarea obsesiv-compulsivă, sindromul Tourette și autismul
Câte miliarde de litri de apă consumă centrele de date cu adevărat?
Câte miliarde de litri de apă consumă centrele de date cu adevărat?
România a depășit pragul de 50% la „analfabetism funcțional” în Matematică
România a depășit pragul de 50% la „analfabetism funcțional” în Matematică
Omul vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Omul vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Ce este fumul secundar și de ce este mai periculos decât fumul inhalat de fumători?
Ce este fumul secundar și de ce este mai periculos decât fumul inhalat de fumători?
Drumul până la serviciu în Europa: care sunt țările cu cel mai mult timp pierdut în trafic?
Drumul până la serviciu în Europa: care sunt țările cu cel mai mult timp pierdut în trafic?
Ce a dezvăluit un mormânt vechi de peste 4.000 de ani despre viața din Egiptul Antic?
Ce a dezvăluit un mormânt vechi de peste 4.000 de ani despre viața din Egiptul Antic?
O țară din europa ajunge Turcia din urmă la turismul dentar
O țară din europa ajunge Turcia din urmă la turismul dentar
O noapte scăldată în sânge la Belgrad. Asasinatul care a schimbat istoria Serbiei
O noapte scăldată în sânge la Belgrad. Asasinatul care a schimbat istoria Serbiei
Ce înseamnă cu adevărat „inversarea îmbătrânirii” și cum vor cercetătorii să o facă?
Ce înseamnă cu adevărat „inversarea îmbătrânirii” și cum vor cercetătorii să o facă?
Mitul social al fumatului, demontat: un studiu leagă viciul de singurătate
Mitul social al fumatului, demontat: un studiu leagă viciul de singurătate
O nouă specie a fost descoperită pe una dintre cele mai izolate insule de pe Pământ
O nouă specie a fost descoperită pe una dintre cele mai izolate insule de pe Pământ
Săpăturile din Polonia au dezvăluit un om din Epoca de Piatră înmormântat alături de alte cranii și un colier de dinți
Săpăturile din Polonia au dezvăluit un om din Epoca de Piatră înmormântat alături de alte cranii și un colier de dinți
Poveștile spuse la un foc de tabără ar fi declanșat evoluția limbajului uman
Poveștile spuse la un foc de tabără ar fi declanșat evoluția limbajului uman