Unde se agata harta-n cui

Am izbutit sa ne respectam promisiunea si incheiem, in acest numar, cu prezentarea bisericilor de lemn din Maramures. Am parcurs astfel, impreuna, un traseu al identitatii si al unicitatii nationale. Putem spune, cu un termen care probabil n-a fost formulat pana acum, ca am facut „turism identitar“. In toate aceste drumuri am intalnit nu putini oameni veniti, si ei, sa cunoasca locurile si obiectivele cu pricina. Majoritatea erau straini. La bisericile pictate din Bucovina, de pilda, turistii romani se pierd cu totul in masa de turisti straini, veniti care cu autocarele, care cu masinile personale, cu motocicletele, bicicletele sau cu autostopul.

Vin, toti acesti oameni, ca sa afle cum ne cheama, cine suntem si ce-am facut si noi pe lumea asta. Din pacate, destul de putini sunt aceia care le pot raspunde. Asta pentru ca, asa cum se petrec lucrurile acum, promovarea imaginii Romaniei (eterna, fascinanta, fabulospirituala sau cum o mai fi ea) se face, indeobste, in strainatate. Numarul de turisti straini este un indicator important, pe care il iau in calcul toti operatorii care vand turism intern. Si pe buna dreptate: turistul pleaca, dar banii lui raman la noi. Iar noi avem mare nevoie de banii lui. Dincolo de aceasta matematica simpla, ramane o realitate nu tocmai confortabila: Insemnele identitare ale Romaniei sunt prea putin cunoscute de catre romanii insisi. Astfel ca promovarea Romaniei inlauntrul propriilor granite devine o necesitate. Nu de alta, dar, daca ni s-ar intampla sa ne intrebe cineva cum ne cheama, sa-i stim raspunde. Sau, in cazul in care un altul ne-ar striga gresit pe nume, sa fim in stare sa-l corectam si altfel decat cu o neaosa, inegalabila injuratura.

• In asteptarea anului negru
• Armele secrete ale lui Hitler

Dar ce-i cu titlul? Iata ce-i: Maramuresul Istoric are, de veacuri, o capitala – Sighetu Marmatiei. Acolo „se agata harta-n cui“. Asa se spune, iar intelesul este mai degraba peiorativ: un fel de „la naiba-n praznic“
sau „unde si-a intarcat mutul iapa“. Ca sa stea bine, harta trebuie, insa, fixata in punctul sau de maxima rezistenta. Ceea ce Sighetul chiar este, macar din doua pricini: din pricina Puscariei si din pricina Poeziei. Memorialul Victimelor Comunismului precum si cel mai longeviv festival de poezie (ajuns anul acesta la a XXXV-a editie) stau marturie.

Text de Lucian Vasilescu
Foto: Victor Ciupuliga