Marea Evadare

03 09. 2007, 14:37

 Descopera va propune sa realizam impreuna aceasta evadare. Si cum am putea incepe mai bine decat ratacind pe un drum aproape nesfarsit? Un drum legendar, ce strabate mii de kilometri de desert salbatic in care timpul, in fata zecilor de masini abandonate, moteluri si benzinarii parasite sau monumente hippie – toate, simboluri-cult ale libertatii, rock’n’roll-ului si spiritului de viata american din freneticii ani ’60 –, pare incremenit in loc. Pentru a savura in cele mai mici detalii si pana la capat calatoria pe Route 66, trebuie, insa, sa fim dotati… cu un motor pe masura. Aici, va lasam pe voi sa alegeti intre a conduce cu maxima viteza un exotic Koenigsegg sau a calari pana la epuizare un secular Harley-Davidson. Dupa aventura americana, va recomandam un scurt interval de liniste (sufleteasca), pe care o puteti afla intre arcadele sacre ale templului subteran din Damanhur – o dulce utopie mistica, nascuta intr-o comunitate-comuniune de artisti, care va invita sa va regasiti pe voi insiva prin meditatii si calatorii astrale. Iar daca, trezindu-va din aceste exercitii, constatati ca vedeti paradisul de sus, stati linistiti!, nu mai sunteti in vis, ci undeva, eventual intr-un balon, deasupra Noii Zeelande. Iar cel mai potrivit loc unde sa reveniti cu picioarele pe pamant credem ca este El Gouna, acolo unde marea a imblanzit desertul, contopind universul feeric al celor 1001 de nopti cu stilul nubian si sporturile extreme.