Prima pagină Sporturi

FREE-DIVING

Silviu Leahu 10.26.2007 | ● Vizualizări: 629
FREE-DIVING     sport, scufundari + zoom
Galerie foto (1)

Chiar daca, la 30 metri adancime in ocean, inima ajunge sa bata teribil de incet si abia iti mai tii respiratia, senzatia unica pe care ti-o da scufundarea libera, fara tub de oxigen, este una incredibil de excitanta…

Pericol maxim Si, totusi,  o senzatie de beatitudine sora cu orgasmul! Pentru a explica aparentul paradox al jubilatiei oferite de imersia libera in adanc, specialistii – de pilda Richard Fleury – vorbesc de  asa-numitul reflex al scufundarii specific mamiferelor evoluate. Astfel, la suprafata, imediat ce are loc contactul cu apa, se activeaza o seama de receptori localizati la nivelul pielii, care incep sa pregateasca organismul pentru scufundare, regland temperatura si functiile vitale. La o adancime de 5 metri, deja sporeste presiunea din urechi. Ca atare, aerul  din gura patrunde in urechea medie pentru a stabiliza presiunea. La 10 metri, sub presiunea apei, corpul  inceteaza sa mai pluteasca in mod natural si incepe imersiunea. Apoi, incepe sa se puna problema adaptarii ritmului respiratiei, de fapt al suspendarii ciclului inspiratie – expiratie. Ca atare, plamanii se contracta si ajung de dimensiunea unui pumn, adica doar un sfert din volumul normal, inregistrat la suprafata.

Scufundatorii  experimen­tati care reusesc sa ajunga la adancimea de 50 de metri isi concentreaza toate eforturile pentru a lupta cu starea de narcoza indusa de interferarea azotului la nivelul creierului. Peste 122 de metri (actualul record mondial feminin, stabilit, cu ajutorul balastului, de Tanya Streeter), operam mai mult cu presupuneri. Astfel, la 150 de metri, deja inima si-a incetinit semnificativ ritmul, ajungand la doar 15 batai pe minut. La 200 de metri, se ating limitele teoretice ale scufundarii libere, vasoconstrictia extrema facand imposibila circulatia sangelui. (De notat ca recordul mondial masculin omologat este de 183 metri si este stabilit de austriacul Herbert Nitsch, cu toate ca, in 2005, belgianul Patrick Musimu sustine ca a ajuns la 209 metri!) In aceste conditii, scufunda­torii rutinati marturisesc faptul ca, totusi, simt intens o placere stranie. Unii o compara chiar cu o incursiune zen in ascunzisurile sinelui. Altii vorbesc de un „drog al scufundarii“, compa­rabil – ca efect – cu substantele psihedelice. Se pare ca explicatia consta in sangele „aditivat“ cu azot care ajunge la creier in conditiile speciale enuntate.

La asta se adauga, mai mult sau mai putin subiectiv, senzatia intensa de eliberare, dublata de una de pace interioara. Sunt si specialisti care leaga acest amalgam de trairi de reminiscente ale asa-numitei faze semiacvatice a dezvoltarii umane, de existenta in lantul evolutiei a unei verigi conturate de o posibila „maimuta de apa“, dar aceasta teorie nu intruneste, deocamdata, consensul lumii academice. Dincolo de controverse, un lucru e sigur: scufundatorii cu experienta ating pragul euforiei printr-o concentrare mentala de exceptie, cu ajutorul careia elimina senzatiile de stress si frica, adevaratii vampiri energetici ai organismului. Absenta panicii in regim de adrenalina duce la instaurarea unui alt ritm biologic, iar impulsul natural de a respira poate fi anulat pentru timpi record de  5-9 minute. Performantele sunt valabile doar in cazuri exceptionale, in mod normal dupa 90-100 de secunde trebuie restabilita respiratia normala. Practic, totul se reduce la controlul respiratiei. (De notat ca volumul instructorului de specialitate Emma Farrell este intitulat: O respiratie – Reflectii asupra scufundarii libere.) 
 
Tehnica se obtine prin antrenament sustinut, iar marina regala britanica a dezvoltat un modul de antrenament profesional – SETT (Submarine Escape Training Tank), care functioneaza la baza Gosport, de langa Portsmouth. Este vorba de un cilindru cu diametrul de 6 metri, plin cu apa mentinuta la temperatura de 34 grade Celsius (ceea ce face inutile costumele de scufundare), al carui prototip a fost utilizat inca din al doilea razboi mondial, cand se punea problema gasirii unor modalitati de salvare a echipajelor de pe submarinele atinse de torpilele inamicului. Primele lectii se refera la diverse tehnici de respiratie, apoi se trece la metoda Frenzel de compen­sare a presiunii din urechea interioara: limba este plasata pe cerul gurii si este deplasata usor inapoi, miscare ce impinge aerul spre trompa lui Eustache, care face legatura dintre gat si urechea medie, unde se ur­ma­reste cresterea presiunii.

Un indi­ciu ca operatiunea este corect execu­tata il reprezinta zgomotul infundat produs de miscarea inapoi a limbii. Evident, regula obligatorie pentru incepatori este ca scufundarile se fac numai in pereche cu instruc­torul. Se considera ca ai ajuns la avansati atunci cand reusesti sa-ti suspenzi respiratia minimum 3 minute. La acest stadiu, imersiunile pot fi facute pana la 30 de metri, pentru ca, apoi, se poate declansa privarea creierului de oxigen (fenomenul de hipoxie) si narcoza provocata de invazia azotului. Nu se compara nici o clipa cu senzatiile de la snorkeling si nici chiar cu cele de la scuba diving, unde tubul de oxigen reprezinta cel mai bun aliat in lupta cu adancurile. Azotul incepe, in acest punct, sa afecteze sistemul nervos intr-un mod asemanator alcoolului, ceea ce schimba perceptia asupra experientei, transformand aventura sportiva intr-una dionisiaca, aproape bahica… Cel mai mare pericol il constituie incapacitatea moleculelor de oxigen de a se mai combina cu hemoglobina, ceea ce provoaca  privarea de „hrana“ a creierului. Insa riscul face parte din acest sport extrem, tot asa cum satisfactia produsa de cumulul de factori care circumscrie fenomenul, excede triumful asupra apneei. Daca e sa fie scufundare, atunci sa fie una libera!

Foto: Frederic Buyle/Nektos.net

FACTS

Eroii din adancuri
Recordmenii din free diving pot fi profesionisti ai imersiunii, mostenitori ai unor indelungate traditii sau neofiti atrasi de ineditul experientei
Tanya Streeter, vedeta show-urilor TV Scufundarea cu balene si Scufundarea in Galapagos, a doborat  8 recorduri mondiale.  Ea practica scufundarea cu balast, ajungand, in 2003,  la adancimea de 122 de metri in cadrul unei sesiuni desfasurate in Caraibe.

Jacques Mayrol lucra la Marine World din Florida, unde a inceput sa se scufunde impreuna cu Clown, mama vedetei TV Flipper. S-a calit psihologic si si-a imbunatatit tehnica respiratiei cu ajutorul yoga. Dupa fiecare imersiune, face o sedinta de meditatie. Cea mai noua provocare a disciplinei o reprezinta scufundarea libera sub gheata.

Croatul Domagoj Yakovac detine recordul mondial, atingand adancimea de 56 metri. In fotografie, apare intr-o postura absolut inedita sub calota glaciara din nordul Norvegiei.

Femeile din tribul japonez Ama
detin traditia scufundarii libere de doua milenii, de cand au inceput sa caute perle pe fundul marii. Se considera ca femeile sunt mai bine adaptate imersiunii in apele reci, gratie straturilor adipoase care izoleaza mai bine trupul.

Actualul detinator al recordului mondial, austriacul Herbert Nitsch, sustine ca si-a stabilit ca obiectiv atingerea adancimii de 305 metri, echivalentul unui bloc cu 105 etaje. Supranumit „Pestele zburator“, el este unul dintre exponentii stilului No Limits.

Desi performanta sa nu a fost omologata, belgianul Patrick Musimu este primul om care a depasit adancimea de 200 metri, in cadrul unei sesiuni desfasurate timp de trei saptamani in iunie 2005. Bornele atinse de el: 100, 136, 151, 170, 185 si 209 metri.
 
Tag-uri: sport | scufundari