Prima pagină Stiinta

Cum ne vor ajuta ciupercile să salvăm lumea

Mihaela Stănescu 12.26.2013 | ● Vizualizări: 2336

Ne pot apăra de atacuri cu arme biologice. Pot curăţa apele şi solul de petrol şi alte substanţe chimice periculoase, pot ajuta chiar la decontaminarea solului poluat radioactiv. Sunt sursa unor medicamente cu efecte remarcabile şi a mii de potenţiale leacuri încă necunoscute, pentru multele boli ale omenirii. Ciupercile - aceste forme de viaţă stranii şi care păstrează încă multe mistere – ne-ar putea ajuta, într-o bună zi, să salvăm lumea. Aşa crede cel mai pasionat apărător al lor, Paul Stamets, un om care îşi dedică viaţa acestor entităţi biologice uimitoare şi “super-puterilor” lor.

Multă vreme considerate plante – în virtutea faptului că, la fel ca plantele, creşteau din pământ – ciupercile şi-au căpătat, în cele din urmă, un loc al lor în arborele vieţii, după ce oamenii de ştiinţă au devenit conştienţi că aceste forme de viaţă erau foarte diferite, de fapt, de plantele cu care, până atunci, fuseseră categorisite laolaltă.

Deosebirile sunt mari: de pildă, plantele au, în marea lor majoritate, o nutriţie autotrofă – adică îşi prepară singure substanţe organice, din apă, compuşi anorganici şi energie solară, cu ajutorul unui pigment special, clorofila, prin procesul numit fotosinteză, în cursul căruia absorb dioxid de carbon şi elimină oxigen. Ciupercile, spre deosebire de plante, nu fac fotosinteză, nu au clorofilă, consumă oxigen şi elimină dioxid de carbon (ca animalele), iar nutriţia lor este heterotrofă: ele iau din mediu, din substratul pe care cresc, substanţe organice pe care le descompun şi le utilizează apoi în propriul lor metabolism (tot ca animalele).



Privind mai în profunzime, s-a constat, apoi, că la plante peretele celular este alcătuit în mare parte din celuloză,  în vreme ce la ciuperci, constituentul de bază al peretelui celular este o altă  substanţă, chitina (care, fiindcă veni vorba, este întâlnită şi la animale – de exemplu, exoscheletul insectelor este alcătuit predominant din chitină); asta i-a făcut pe unii oameni de ştiinţă să afirme că, de fapt, ciupercile ar fi mai apropiate de animale decât de plante.

Dar, în realitate, ciupercile (sau fungii, cum li se spune în terminologia de specialitate) nu sunt nici plante, nici animale, ci o categorie aparte de vieţuitoare.

Se estimează că ar exista 1,5 milioane de specii de fungi; unii sunt de dimensiuni foarte mici (mucegaiul verde-albăstrui care apare pe alimentele uitate în frigider, ori drojdia de bere, de pildă, au componente vizibile doar cu instrumente optice de mărire.) Alte specii sunt mai mari, de dimensiuni “macro”; au o parte numită miceliu, ascunsă în substratul pe care cresc (sol, lemn etc.) şi o parte vizibilă la exterior, aşa-numitul corp de fructificaţie, care este ceea ce numim noi, de obicei, ciupercă.

Cei mai mulţi oameni se gândesc la ciuperci în primul rând ca la nişte alimente; în al doilea rând, ca la un potenţial pericol, în cazul în care ar lua drept alimente nişte ciuperci otrăvitoare, şi... cam atât.

Dar ciupercile constituie un grup nu numai exterm de divers, ci şi foarte promiţător în ceea ce priveşte aplicaţiile practice, care trec mult dincolo de aspectul culinar.

Iar omul care ştie cel mai bine cum să vorbească despre aceste promisiuni ale ciupercilor – pentru că îşi petrece viaţa studiind acest subiect – este Paul Stamets, ale cărui idei şi reuşite au fost prezentate într-un articol amplu apărut de curând.

Cultivator de ciuperci, dar şi cercetător, Paul Stamets deţine o fermă de cultură a ciupercilor, o afacere de familie, în statul american Washington; ferma se numeşte Fungi Perfecti. Dar, spre deosebire de mai toate “ciupercăriile” comerciale, la Fungi Perfecti se desfăşoară şi o intensă activitate de cercetare ştiinţifică în domeniul micologiei (aşa se numeşte ramura biologiei care studiază ciupercile).

Ideile vizionare ale lui Stamets sunt rodul acestor cercetări avansate legate de capacităţile excepţionale ale ciupercilor de a rezolva unele dintre problemele dificile cu care se confruntă deja omenirea şi cu care s-ar putea confrunta şi mai drastic în viitor.

În afară de numeroase conferinţe şi articole, viziunea lui Paul Stamets a fost prezentată într-o carte de referinţă în domeniu, apărută în anul 2005: Mycelium Running: How Mushrooms Can Help Save the World. Sunt prezentate în ea idei – bazate pe rezultate ale unor cercetări ştiinţifice – legate de modul în care diferite specii de ciuperci ar putea fi utilizate în tehnologii de viitor, pentru rezolvarea unor probleme în domenii ca medicina, silvicultura, combaterea poluării şi a dăunătorilor etc. Stamets a obţinut, de altfel, mai multe brevete de invenţie pentru aceste tehnologii bazate pe super-puterile ciupercilor.

Aşadar, cum ne-ar putea ajuta ciupercile să salvăm lumea? Iată un şir de exemple.

Ciupercile pot fi, în primul rând, excelente surse de medicamente: în medicina tradiţională a multor popoare, ciupercile au jucat roluri importante, dar şi medicina modernă le datorează enorm. Penicilina, primul antibiotic fabricat de om şi care a deschis, efectiv, o eră nouă în medicină, a fost preparată pornind de la substanţa naturală cu proprietăţi antibiotice descoperită de Alexander Fleming în 1929, într-o tulpină de mucegai Pennicillium – o specie de microfungi. Iar cercetătorii sunt de părere că în diverse specii de ciuperci mai există încă multe substanţe cu proprietăţi antibacteriene şi antivirale, care aşteaptă să fie descoperite.

  • Asemenea substanţe au fost identificate, de pildă, în ciupercile reishi, ciuperci din genul Ganoderma (imaginea de mai jos) larg utilizate în medicina orientală; aceste ciuperci fac obiectul a numeroase studii, care au evidenţiat în ele prezenţa unor substanţe cu efecte antitumorale şi de susţinere a sistemului imunitar; de asemenea, compuşi din ciupercile reishi scad tensiunea, nivelul colesterolului şi glicemia şi ar putea avea efecte benefice în anumite boli ale ficatului. Din aceste ciuperci se extrage deja un antibiotic numit ganomicină.
  • Specia Trametes versicolor (imaginea de mai jos) conţine, după cum arată studii recente, substanţe cu acţiune anti-canceroasă; asemenea compuşi sunt întâlniţi şi în alte specii, iar pe piaţă există deja medicamente utilizate în chimioterapia cancerului, precum calvacin şi Illudin S, extrase din ciuperci.
  • Laricifomes officinalis, o ciupercă de copac ce poate atinge dimensiuni impresionante (după cum se vede în imaginea de mai jos, care îl reprezintă pe însuşi Paul Stamets cu un exemplar din această specie) era folosită de populaţiile de nativi americani pentru tratarea variolei. Azi, această boală este considerată eradicată (de altfel, e singura boală umană eradicată până acum), dar există încă  pericolul ca virusul respectiv să fie utilizat în arme biologice, iar aceste ciuperci, crede Stamets, ar putea fi utile într-o astfel de dramatică eventualitate. Unele dintre varietăţile selecţionate de el ale acestei specii au dovedit capacităţi deosebite şi împotriva unor tulpini ale virusurilor gripei aviare şi gripei porcine.
  • Ciuperca Fomes fomentarius, tot o specie ce creşte pe trunchiurile copacilor şi care există şi în România, a fost multă vreme folosită, la noi şi în alte ţări ale Europei, pentru a fabrica iască, acel combustibil care, foarte inflamabil, putea fi cu uşurinţă aprins de o scânteie produsă de două pietre de cremene ori de un amnar; împreună, iasca şi amnarul reprezentau în vechime un element important pentru supravieţuirea oamenilor, permiţându-le să aprindă repede un foc. Dar din această iască se făcea şi un soi de pâslă, din care se confecţionau pălării şi genţi. Cu ani în urmă, se găseau şi la noi în ţară, prin bazarele din staţiunile turistice, asemenea obiecte. După spusele expertului american, acest material are excelente proprietăţi absorbante, dar şi antimicrobiene, putând fi utilizat, de pildă, pentru bandajarea rănilor şi păstrarea alimentelor. Este puţin probabil să mai fie astfel utilizat în viitor, dar este un bun exemplu al diversităţii de utilizări pe care le pot avea ciupercile şi al importanţei lor istorice în existenţa omului.

Alte ciuperci pot parazita şi ucide insecte, având astfel potenţialul de a acţiona ca insecticide naturale, fapt verificat de Stamets în propria sa locuinţă, când s-a confruntat cu o invazie de furnici. Le-a venit de hac cu ajutorul unor momeli ce conţineau spori de Metarhizium anisopliae, un mucegai care infestează insectele.

În vremurile contemporane, ciupercile au un mare viitor  în domeniul bioremedierii (numită, în acest caz specific, micoremediere) – adică al refacerii, cu ajutorul unor organisme vii, a unor ecosisteme deteriorate.

  • Mycena alcalina  poate descompune bifenilii policloruraţi ( PCB), încă utilizaţi în unele ţări ca lichid de răcire sau izolator în aparate electrice; sunt substanţe puternic poluante, care favorizează apariţia cancerului la om.
  • Ciupercile Pleurotus ostreatus  (păstrăvi de fag, după denumirea lor populară românească) sunt capabile să cureţe zonele poluate cu petrol şi derivaţi ai acestuia, spune Paul Stamets, care, de altfel, a lucrat la selecţionarea unor tulpini de Pleurotus eficiente în această “îndeletnicire” şi a arătat, prin experimente comparative, că aceste ciuperci sunt într-adevăr în stare să facă o treabă foarte bună eliminând reziduurile petroliere din sol şi din  apă.
  • Stropharia rugosoannulata, o specie comestibilă, gustoasă, poate curăţa apele de anumite bacterii patogene.
  • Iar o varietate de ciuperci halucinogene din genul Psilocybe s-a dovedit foarte eficientă în descompunerea unei substanţe extrem de toxice, un gaz de luptă paralizant, cunoscut sub numele de VX.

Dar super-puterile ciupercilor nu se mărginesc la atât. După cum afirmă Stamets într-una dintre cele mai revoluţionare propuneri ale sale, ele pot ajuta la decontaminarea solurilor poluate cu substanţe radioactive. După dezastrul produs de avarierea centralei nucleare de la Fukushima (2011), el a propus un proiect îndrăzneţ pentru a curăţa solul din jurul centralei de reziduuri radioactive. Pe scurt, ideea este următoarea: în loc de a căra din zona contaminată milioane de metri cubi de pământ, care ar trebui depozitat apoi, cu toate precauţiile necesare manevrării deşeurilor nucleare, ceea ce ar consuma spaţiu şi resurse imense şi ar lipsi zona de o mare cantitate de sol fertil, de ce să nu ne bazăm pe o calitate puţin cunoscută, dar cu adevărat uimitoare, a ciupercilor – aceea de a absorbi din sol metale grele, printre care şi izotopi radioactivi?

El a sugerat plantarea, în regiunea contaminată,  a unor copaci din specii indigene, împreună cu ciuperci care trăiesc în simbioză cu copacii (cu miceliul în jurul rădăcinilor arborilor), formând asociaţii numite micorize. Crescând, ciupercile absorb elementele radioactive din sol. Colectând ciupercile pe măsură ce cresc şi depozitându-le pe ele ca deşeuri radioactive, problema ar putea fi rezolvată într-un timp mai lung, dar cu costuri mult mai mici. Repetând aceste operaţiuni de “însămânţare” cu ciuperci şi apoi de colectare şi depozitare a acestora, solul ar putea fi curăţat în câteva decenii.

Până acum, ideea a stârnit dezbateri în cercurile specialiştilor, dar nu a captat interesul autorităţilor. Pentru moment, Paul Stamets testează capacitatea diferitelor specii de ciuperci de a absorbi cesiul radioactiv, rezultatele experimentelor urmând să fie cunoscute peste câteva luni. Iar dacă se va dovedi că unele dintre aceste formidabile forme de viaţă, ciupercile, chiar sunt capabile să elimine elementele radioctive din sol, atunci proiectul “pădurii nucleare” a lui Paul Stamets ar avea şanse să fie pus în practică, iar omenirea a avea un nou plan de salvare a regiunilor otrăvite de poluarea nucleară. Şi, astfel, vom adăuga o nouă super-putere pe lista celor deja excepţionale – deşi încă puţin cunoscute şi valorificate – ale ciupercilor, puteri care, într-o bună zi, ne-ar putea ajuta cu adevărat să ne salvăm lumea.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI