Descoperire EXCEPŢIONALĂ a cercetătorilor americani: „Sunt misterioase. E o lume despre care nu ştim aproape nimic”

03 03. 2015, 14:28

This browser does not support the video element.

„Aceste bacterii minuscule noi reprezintă exemplul unui substrat al vieţii microbiene pe Pământ, despre care nu ştim aproape nimic”, a declarat Dr. Jill Banfield, cercetător în cadrul Diviziei de Ştiinţe ale Pământului din cadrul Laboratorului Berkeley.

„Sunt misterioase. Aceste bacterii sunt prezente în multe medii şi joacă un rol important în comunităţile microbiene şi în ecosisteme. Pe de altă parte, nu înţelegem pe deplin cum funcţionează”.

Pentru studiul lor, savanţii au filtrat apa subterană din Rifle, Colorado, până la 0,2 microni. La acest nivel, apa este considerată, de obicei, sterilă, dar s-a dovedit că aceasta conţinea microbi incredibili de mici – atât de mici, încât 22,5 milioane de asemenea bacterii ar putea încăpea pe un singur fir de păr uman.

Citeşte continuarea în gândul.