Modul prin care oamenii de ştiinţă fac experimente pe creierul persoanelor care sunt prea bolnave pentru a îşi da consimţământul

Declaraţia recentă a cunoscutului jurnalist şi scriitor american Luke Dittrich, cu privire la Henry Molaison, cunoscut drept "Pacientul H-M" este de-a dreptul răscolitoare. În cartea sa, Dittrich menţionează că un chirurg extirpă cu nepăsare o parte din creierul lui Molaison, parte extrem de importantă în procesul de memorare.

Pacientul, care a rămas cu această dizabilitate pe viaţă, a fost subiectul unor cercetări ce nu au avut consimţământul adecvat, demarate de către cercetătoarea de la Institutul Tehnologic Massachusetts, Dr. Suzanne Corkin, care şi-a construit cariera pe cazul acestui pacient.

Molaison a fost unul dintre cei mai proeminenţi voluntari din cadrul cercetărilor neurologice. Dar ce se întâmplă, de fapt, cu organizaţiile de voluntari mai puţin cunoscute? Acest aspect are o influenţă hotărâtoare asupra încrederii în demararea studiilor ştiinţifice şi ale expertizelor, în general, şi asupra compromiterii relaţiei dintre cercetători şi societate.

Ghidul etic modern în ceea ce priveşte demararea cercetărilor pe oameni şi-a avut originea la Nuremberg, în 1947, ca răspuns la abuzurile oribile ale cercetătorilor din bazele de concentrare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În SUA, abuzurile în zilele noastre sunt rare, căci principiile de bază şi protecţia împotriva prejudiciilor sunt stipulate prin lege. Cu toate acestea, cercetătorii obţin aprobarea de la de la un institut independent, Institutional Review Boards, care nu are ca membrii cercetători.

Însă, unii dintre cercetători consideră că studierea pacienţilor care au fost expuşi unui atac cerebral, unor erori chirurgicale poate duce la o mai bună înţelegere a modului în care funcţionează creierul. Totuşi, de ce cineva care a suferit mult se oferă voluntar? Chiar dacă curiozitatea şi provocarea poate fi un răspuns bun, ceea ce îi determină este, de fapt,  dorinţa de a vedea că se naşte ceva pozitiv din suferinţa lor. O fac pentru cei pe care îi iubesc, pentru ca progresul medical să avanseze.

Îndepărtarea pe cale chirurgicală a ţesutului cerebral disfuncţional în vederea prevenirii unei severe epilepsii, acum extrem de controlată după ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Molaison, reduce atacurile de apoplexie şi creşte calitatea vieţii. În timpul aceastei intervenţii chirurgicale, electrozii sunt poziţionaţi pe suprafaţa creierului pentru a monitoriza activitatea cerebrală. Astfel, cercetătorii de la Univesritatea din California au descoperit că înregistrările auditoriului cerebral ar putea reconstitui cuvinte pe care pacientul le aude, iar acest fenomen creşte posibilitatea ca în viitor gândurile celor care nu pot vorbi să poată fi decodate.

Atunci când pacienţii observă un semn al unei afecţiuni, de exemplu momentul în care sunt capabili să scrie ceva, dau nu şi să citească ceea ce au scris, cercetătorii le explică că este ca şi cum ar încerca să privească în ochii lui Dumnezeu, tocmai pentru că accidentul lor a dus la descoperirea a ceva miraculos în ceea ce priveşte activitatea creierului, care nu putea fi observat prin altă metodă.

Sursa: Business Insider

Citeşte şi:

Al saselea simt exista in creier si este puternic

Creierul cel mai evoluat este si cel mai lent

Pâinea, otrava noastră cea de toate zilele: cerealele au un efect devastator asupra creierului, susţine un neurolog