Curiosity a descoperit o rocă misterioasă pe Marte care ar putea proveni din miezul unui asteroid

19 01. 2017, 18:30

O nouă imagine publicată pe site-ul Nasa Mars Science Laboratory dezvăluie existenţa unei roci gri cu un luciu metalic, descoperită pe suprafaţa Muntelui Sharp de pe Marte. Dacă va fi confirmat faptul că este meteorit, ar fi al treilea descoperit de rover de când şi-a început misiunea acum patru ani, notează Daily Mail. 

Curiosity a realizat imaginea pe 12 ianuarie la ora 11:21 utilizând camera color mast, însă liniile lucioase de pe suprafaţa lui sugerează că a utilizat şi laserul ChemCam pentru investigarea obiectului. Printre semnele ce dezvăluie faptul că ar fi un meteorit sunt adânciturile descoperite în rocă.

NASA nu a confirmat încă dacă roca este un meteorit din metal, dar obiecte similare au fost descoperite anterior pe Marte.   Experţii din Arizona sugerează că obiectul este făcut din nichel şi fier, compuşi deseori descoperiţi în centrul planetelor, care sunt utilizaţi pentru realizarea bateriilor durabile. 

În noiembrie 2016, Curiosity a descoperit un alt meteorit cu trăsături ciudate. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Curiosity a descoperit un meteorit cu o structură ,,ciudată” pe suprafaţa planetei Marte
 
Roverul Curiosity a descoperit pe Marte dovezi clare ale unor lacuri străvechi
 
Au reuşit! Roverul Curiosity a ajuns cu bine pe Marte (VIDEO)
 
Curiosity face o nouă descoperire uimitoare pe Marte – VIDEO