Accesele de furie la copii din perspectiva Melaniei Klein

19 06. 2017, 19:30
Întrebarea pe care şi-au pus-o, alături de dumneavoastră, foarte mulţi părinţi este: de ce face copilul meu acest lucru? 

Melanie Klein s-a ocupat de dezvoltarea copilului şi a studiat stările lui din primele luni de viaţă. Până la vârsta de aproximativ 4-5 luni, datorită dezvoltării fizice şi psihice slabe, copilul trăieşte într-o stare în care vede lumea doar ca fiind foarte bună sau foarte rea. Această percepţie se numeşte poziţia schizo-paranoidă şi revenim la ea adesea pe parcursul vieţii, în funcţie de cât de epuizaţi suntem. 

Încă de la naştere, copilul are un caracter egocentric şi doreşte să aibă totul la dispoziţie şi astfel toate nevoile satisfăcute permanent. În momentul în care el are o nevoie, o dorinţă, iar mama vine şi i-o satisface,  ea devine mamă bună, adică iubită şi idealizată. În momentul în care acea nevoie nu îi este satisfăcută, mama devine mamă rea şi persecutorie. În acest cadru trebuie să ţinem cont şi de faptul că tot mama este şi cea care îi face introducerea în mediul înconjurător, aşa că până când copilul înţelege faptul că mama şi mediul sunt lucruri diferite, ele sunt confundate. Orice problemă ce ţine de mediu, zgomot prea puternic, frig, miros urât, este adusă în relaţie cu mama.
 
Acest lucru îşi are o finalitate la vârsta de 4-5 luni când copilul intră în poziţia depresivă, adică reuşeşte să priceapă faptul că într-o persoană pot exista două părţi: una bună şi una mai puţin bună, dar finalitate nu înseamnă sfârşit. Pe lângă multele achiziţii importante făcute aici, dintre care amintesc deosebirea binelui de rău, odată cu unirea dintre mama bună şi mama rea se unesc şi trăsăturile ce erau proiectate pe ele. Aceste trăsături, în funcţie de comportamentul trecut al mamei, pot avea diferite niveluri de dezvoltare, astfel că acest copil  poate avea o viziune preponderent bună sau preponderent rea faţă de cele ce îl înconjoară. 
 
Pentru a mă face mai bine înţeles, tot timpul copiii se vor simţi în pierdere, frustraţi de faptul că nu toate dorinţele le sunt împlinite. Diferenţa dintre cât de mult se simte nedreptăţit şi cât de mult se simte acceptat este dată de experienţa trăită în cadrul poziţiei schizo-paranoide, despre care am vorbit mai sus. 
 
Spre exemplu, dacă mama nu poate ţine copilul în braţe deoarece are o anumită teamă şi, mai mult de atât, când copilul plângea ea nu reuşea să îl calmeze şi ţipa la el, copilul dezvoltă o relaţie conflictuală cu mediul. El se va simţi în multe cazuri nedreptăţit, persecutat, urât de către cei din jur şi va simţi nevoia de a se apăra printr-un protest împotriva a tot ceea ce îl înconjoară.
 
Astfel, dacă pentru un copil cu o dezvoltare normală la această vârstă o persoană care nu îi îndeplineşte toate dorinţele nu devine obligatoriu o persoană rea, pentru un copil ce a experimentat intens acele sentimente persecutorii, o persoană care nu a reuşit să îi îndeplinească o singură dorinţă poate deveni cel mai rău duşman în ochii lui.
 
Dacă simţiţi că situaţia vă scapă de sub control şi vreţi o schimbare, nu ezitaţi să apelaţi la ajutor terapeutic. Întotdeauna dragostea şi buna comunicare a ei vor rezolva totul.
 
Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare
0761517763