Totul despre memorie: cum funcţionează şi de ce uităm unele lucruri, dar ne amintim altele

Cu toate acestea, în ciuda acestei capacităţi uimitoare, nu ne putem aminti unde ne punem cheile, uităm de ce am mers la magazinul alimentar şi nu reuşim să ne reamintim evenimentele din viaţă personală. Această contradicţie aparentă în funcţionalitate dă naştere următoarei întrebări: de ce uităm unele lucruri, dar ne amintim altele? Sau, mai fundamental: ce, mai exact, cauzează uitarea?

Un articol publicat recent în Pscyhological Science, de Talya Sadeh şi colegii săi de la institutul Rotman Research din Toronto, se adresează unei dezbateri îndelungate în lumea ştiinţei memoriei – uităm lucrurile din cauza îmbătrânirii sau a interferenţelor?

• ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
• Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente

Îmbătrânirea

Susţinătorii uitării ca urmare a îmbătrânirii afirmă faptul că amintirile noastre dispar încet, din cauza unei perioade de timp în care nu au fost accesate. Vă puteţi imagina acest lucru ca un mesaj scris în nisip, cu fiecare val al oceanului care curge peste ţărm, scrisul devine mai puţin lizibil până când în cele din urmă dispare în întregime. Nisipul reprezintă reţeaua celulelor creierului care formează o memorie în creier, iar undele oceanice reprezintă timpul care trece.

Interferenţele

Adesea, în contrast cu îmbătrânirea putem vorbi şi despre interferenţe. Se crede că „amintirile sunt făcute mai puţin accesibile din cauza interferenţei cu informaţii similare obţinute înainte sau după formarea lor„, potrivit Talyei Sadeh şi colegilor ei.

În exemplul nostru de mai sus cu nisipul, acest lucru ar însemna că în loc de corodarea lentă a mesajului, un copil vine şi scrie efectiv peste el. Acest lucru face ca mesajul să fie mai greu, sau chiar imposibil de perceput.

Citeşte continuarea în CSID.