Home » Știință » Călătoria în timp este posibilă, dar cu o condiţie care reprezintă una dintre marile mistere ale Universului

Călătoria în timp este posibilă, dar cu o condiţie care reprezintă una dintre marile mistere ale Universului

Călătoria în timp este posibilă, dar cu o condiţie care reprezintă una dintre marile mistere ale Universului
Publicat: 31.12.2018
Conceptul de călătorie în timp a captat imaginaţia fizicienilor şi a scriitorilor. Dar este cu adevărat posibilă? Bineînţeles! O facem chiar acum: călătorim în viitor cu fiecare secundă. Dar nu asta era problema, ci dacă putem călători mai departe/repede în viitor. Răspunsul este, de asemenea, afirmativ, cu condiţia să ne apropiem de viteza luminii sau să fim în proximitatea unei găuri negre, unde timpul va încetini, ceea ce ne-ar permite să călătorim mai departe în viitor. Întrebarea cu adevărat interesantă este dacă putem călători în direcţia opusă, adică în trecut.

Despre acest aspect a vorbit profesorul de fizică de la University of Massachussetts, Dartmouth. Savantul a auzit pentru prima dată de călătoria în timp atunci când avea doar 7 ani, într-un episod al documentarului Cosmos, al lui Carl Sagan. „Am decis atunci că într-o bună zi, o să realizez studii ale teoriei care stau la baza acestor idei remarcabile, anume teoria relativităţi ia lui Albert Einstein”, a precizat cercetătorul.

Acum, un student doctorand de-al acestuia a publicat o lucrare în jurnalul Classical & Quantum Gravity care descrie cum se poate construi o maşină a timpului folosind o construcţie foarte simplă, potrivit Live Science.

Teoria relativităţii generale a lui Einstein permite posibilitatea de a curba timpul într-un anume mod încât se poate „înfăşura” pentru a forma o buclă. Dacă călătoreşti de-a lungul acestei bucle, înseamnă că într-un anume punct, ai sfârşi în trecut, trecând prin aceleaşi momente – un fel de deja vu, cu excepţia că nu ai realiza acest lucru.

Astfel de „maşini ale timpului” sunt un produs secundar al sistemelor cu viteză mai mare decât cea a luminii, iar înţelegerea acestora poate îmbunătăţi concepţia despre modul de „funcţionare” al Universului.

Până acum, concluzia generală a savanţilor, în special Stephen Hawking şi Kip Thorne, a fost că natura interzice astfel de bucle de timp. Conform lui Hawking, natura nu permite schimbări în istoria sa, scutindu-ne de paradoxuri care pot apărea în condiţiile în care călătoria în timp ar fi posibilă.

Cel mai cunoscut paradox de acest fel este cel al bunicului, în care un călător merge înapoi în timp şi îşi omoară propriul bunic. Acţiunea schimbă cursul istoriei într-un mod care duce la apariţia unei contradicţii. Călătorul nu s-a născut, deci nu poate exista, deci nu-şi poate omorî bunicul. Dar dacă bunicul trăieşte, va trăi şi nepotul, care îşi omoară bunicul.

Este nevoie de materie exotică

Depinzând de detalii, varii fenomene fizice pot interveni pentru a preveni apariţia curbelor temporale închise. Cel mai comun este necesitatea unui anumit tip de materie „exotică” care trebuie să fie prezent pentru existenţa buclei de timp. Altfel spus, materia exotică este materia cu masă negativă. Problema este că existenţa acesteia nu a fost dovedită în natură.

Caroline Mallary, student doctorand la University of Massachusetts Darthmouth a publicat un nou model pentru o maşină a timpului în Classical & Quantum Gravity. Acesta nu are nevoie de materie cu masă negativă şi prezintă un model foarte simplu. 

Modelul are două maşini foarte lungi, construite din materie normală, cu masă pozitivă, care sunt parcate în paralel. O maşină se deplasează în faţă, cu viteza mare, iar cealaltă rămâne parcată. Mallary a fost capabil să arate că, în acest sistem, poate apărea o buclă a timpului în spaţiul dintre maşini.

Condiţia esenţială este că în centrul fiecărei maşini există o densitate infinită. Ceea ce înseamnă că acestea conţin obiecte numite singularităţi, prezente în interiorul găurilor negre, ceea ce la face total inaccesibile din axterior. În modelul lui Mallary, acestea sunt observabile, având efecte fizice.

Totuşi, aceste obiecte nu pot exista în natură, ceea ce înseamnă că o maşină a timpului nu va fi disponibilă în curând, dar o astfel de lucrare arată că fizicienii îşi rafinează ideile cu privire la curbarea timpului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Călătoria în timp este reală: cercetătorii au creat deja o maşină a timpului

Astronomii au descoperit ”o maşină a timpului”: un sistem solar apropiat care are asemănări izbitoare cu al nostru

Călătoria în timp este matematic posibilă, dar încă irealizabilă. Ce lipseşte

Ar fi posibilă călătoria în timp? Da, printr-o „gaură de vierme”, spune un astrofizician

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care este orașul european „campion la mâncare”?
Care este orașul european „campion la mâncare”?
Marte nu mai este o prioritate pentru SUA. Unde vrea să ajungă Donald Trump mai întâi de toate?
Marte nu mai este o prioritate pentru SUA. Unde vrea să ajungă Donald Trump mai întâi de toate?
Unde este cel mai lung drum drept din Europa și cine l-a construit?
Unde este cel mai lung drum drept din Europa și cine l-a construit?
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?
Evenimentele care au construit România: cum reținem istoria fără să o transformăm într-o listă de date
Evenimentele care au construit România: cum reținem istoria fără să o transformăm într-o listă de date
Controversele din spatele unei legende științifice. Louis Pasteur: ce ne spun caietele sale secrete despre etica științei
Controversele din spatele unei legende științifice. Louis Pasteur: ce ne spun caietele sale secrete despre etica științei
Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu
Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu
Cactusul care înflorește doar o dată pe an: o poveste despre frumusețe efemeră și misterul naturii
Cactusul care înflorește doar o dată pe an: o poveste despre frumusețe efemeră și misterul naturii
Una dintre cele mai faimoase fosile ar ascunde un membru cu totul nou al arborelui nostru genealogic
Una dintre cele mai faimoase fosile ar ascunde un membru cu totul nou al arborelui nostru genealogic
Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
Mimica facială prezice alegerile oamenilor, arată un nou studiu
Mimica facială prezice alegerile oamenilor, arată un nou studiu
Efectul placebo și nocebo: cum așteptările noastre pot vindeca sau îmbolnăvi corpul
Efectul placebo și nocebo: cum așteptările noastre pot vindeca sau îmbolnăvi corpul
8 moduri în care alcoolul îți afectează corpul. De ce nici consumul moderat nu este lipsit de riscuri?
8 moduri în care alcoolul îți afectează corpul. De ce nici consumul moderat nu este lipsit de riscuri?
Copacul Prometeu, vechi de 4.900 de ani, a fost cândva cel mai bătrân din lume. Ce soartă a avut?
Copacul Prometeu, vechi de 4.900 de ani, a fost cândva cel mai bătrân din lume. Ce soartă a avut?
De ce s-ar putea să nu ne dăm seama niciodată dacă Inteligența Artificială devine conștientă?
De ce s-ar putea să nu ne dăm seama niciodată dacă Inteligența Artificială devine conștientă?
Japonezii dau în judecată Guvernul din cauza schimbărilor climatice
Japonezii dau în judecată Guvernul din cauza schimbărilor climatice
România și alte șase țări europene, responsabile de 90% din produse contrafăcute reținute în UE
România și alte șase țări europene, responsabile de 90% din produse contrafăcute reținute în UE
Cele mai căutate joburi în 2025. Ce domeniu i-a atras cel mai mult pe români?
Cele mai căutate joburi în 2025. Ce domeniu i-a atras cel mai mult pe români?