”Grumpy Cat” a murit, dar vestea bună este că există tehnologia pentru a o clona

22 05. 2019, 08:29

Grumpy Cat era una din senzaţiile internetului care a reuşit să îşi conserve faima de-a lungul timpului, cauza acestui succes era reprezentată de către modul neobişnuit în care arăta. Zilele trecute, însă, din păcate, clebra felină a murit, notează Futurism.

Ce este de făcut? În mod obişnuit avem două mari opţiuni. Astfel, putem să deplângem pierderea felinei sau, de asemenea, putem să trecem mai departe şi să căutăm viitorul animal care va face senzaţie pe internet. Sau… mai putem face ceva, folosind toate avansurile tehnologice şi cunoştinţele acumulate în genetică: să clonăm faimoasa pisică.

Deşi, la prima vedere, pare o decizie desprinsă din romanele ştiinţifico-fantastice, o astfel de măsură nu este nici imposibilă din punct de vedere tehnologic şi nici fără precedent. Astfel, de exemplu, Barbara Streisand şi-a clonat câinele.

În ceea ce priveşte tehnologia, aceasta este relativ accesibilă, unele companii specializate în bio-tehnologie oferind servicii de clonare care pornesc de la 25.000 de dolari.

Probleme de natură etică

Clonarea, deşi poate părea la îndemână, aduce cu sine o serie de probleme de natură etică. Prima problemă este legată de sanctitatea vieţii şi este legată de întrebarea dacă noi, oamenii, avem dreptul să creăm viaţă.

Cea de a doua problemă pe care clonarea lui Grumpy Cat o ridică este legată de motivul pentru care a ajuns aşa faimoasă. Faţa neobişnuită a felinei îţi are originea în nanismul de care acesta suferea. Astfel, clonarea pisicii poate conduce spre situaţia în care noile pisici ajung să moştenească problemele genetice ale organismului original sau chiar să nu arate la fel ca acesta.  Se poate ajunge la această situaţie deoarece felul în care arăta Grumpy Cat era determinat atât de materialul genetic, cât şi de factorii exteriori de mediu care nu pot fi controlaţi sau reproduşi în laborator.

Citeşte şi:

Stăpâna lui Grumpy Cat a câştigat 710.000 de dolari, după un proces câştigat împotriva unui producător de cafea

Celebra pisică Grumpy Cat i-a adus stăpânei o avere de 100 de milioane de dolari

VIDEO. Savanţii au clonat maimuţe utilizând o nouă tehnică, iar oamenii pot fi următorii

Au trecut 18 ani de la anunţul care a uimit şi revoltat o lume întreagă: Oaia Dolly, prima clonă, trăia la un institut scoţian – VIDEO