Deşeurile spaţiale, un pericol pentru instrumentele ştiinţifice

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Biroul Naţiunilor Unite pentru Afaceri Spaţiale (UNOOSA) au adoptat o poziţie comună în ceea ce priveşte situaţia deşeurilor spaţiale care se află pe orbita planetei noastre, notează Reuters.

Deşeurile spaţiale care se află pe orbita planetei noastre variază de la particule infime de vopsea sau metal până la întregi sateliţi care au ieşit din uz. Acumularea acestora începe să ridice probleme pentru celelate instrumente spaţiale care încă se află în uz. Oficialii agenţiei spaţiale europene au declarat că reajustarea traiectoriei sateliţilor propii a devenit o pactică frecventă pentru evitarea coliziunilor cu deşeurile spaţiale.

• Oamenii cu doar jumătate din creier pot în continuare să recunoască fețe și cuvinte
• Astronomii au descoperit cele mai timpurii urme ale materiei întunecate. De ce i-a uimit?

Şeful ESA, Jan Woerner, este de părere că orbita Pământului, pe care se află sateliţii, instrumentele ştiinţifice şi gunoaiele spaţiale poate fi văzută ca parte a infrastructurii şi, ca atare, trebuie întreţinută. În acest caz, întreţinerea infrastructurii orbitale include eliminarea deşeurilor pentru a nu distruge sateliţii funcţionali, dar şi evitarea unui scenariu cât de poate de periculos, apariţia „sindromului Kessler”. Mai exact, cercetătorul NASA Donald J. Kessler a propus, în 1978, un scenariu în care deşeurile spaţiale care se adună pe orbita joasă ar putea cauza o situaţie în care şansele crescute de producere a unor coliziuni între deşeurile spaţiale ar putea face explorarea spaţială şi utilizarea sateliţilor imposibilă pentru mai multe generaţii.

Cele două agenţii au lansat o iniţiativă pentru a atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de aceste deşeuri, sperând să reuşească să atragă sprijinul statelor lumii pentru un plan de acţiune comun care să elimine pericolul acestei situaţii.

„Trebuie să scăpăm de acestea (n.r. deşeurile spaţiale). Astfel, conştientizarea situaţiei reprezintă o prioritate”, explică Jan Woener.

Citeşte şi: