Un nou medicament are eficienţă crescută în eliminarea virusului gripal

25 10. 2019, 19:00

Cercetătorii de la Institutul de Ştiinţe Biomedicale, din cadrul Universităţii Georgia, SUA, au produs o inovaţie în ceea ce priveşte lupta cu virusul gripal. Medicamentul creat de către aceştia rescrie materialul genetic al virusului gripal, dovedindu-se foarte eficient în eliminarea gripei din ţesuturile respiratorii, notează Medicalxpress.

Acest nou medicament antiviral blochează ARN polimeraza, enzima care joacă un rol important în multiplicarea genomului virusului gripal, ducând la apariţia unor mutaţii genentice. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că atunci când se produc un anumit număr de mutaţii, funcţiile virusului sunt blocate, acesta devenind incapabil să se reproducă.

„Compusul este extrem de eficient împotriva gripei „, a declarat dr. Richard Plemper, autorul principal al studiului şi profesor la Institutul de Ştiinţe Biomedicale.” Este disponibil pe cale orală, are un spectru larg împotriva tuturor tulpinilor de virus gripal testate şi, cel mai important, stabileşte o barieră ridicată împotriva evadării virale din inactivitate”.

În cadrul acestui studiu, cercetătorii au folosit dihori, aceste animale oferind cele mai apropiate rezultate de cele umane la o diversitate de tulpini gripale. În timpul studiului pe aceste animale, cercetătorii au aflat că medicamentul lor s-a dovedit eficient împotriva mai multor tulpini gripale, împiedicând reproducerea acestora. De asemenea, oamenii de ştiinţă au observat că febra, unul dintre simptomele principale ale infecţiilor gripale, a durat mai puţin în comparaţie cu intervalul obişnuit de manifestare.

Credem că următoarea generaţie de medicamente antivirale împotriva gripei nu trebuie să fie numai eficientă şi sigură, ci şi să rezolve problema de rezistenţă (n.r. a diferitelor tulpini) „, a spus Dr. Mart Toots, autor al studiului.

Citeşte şi:

Cercetătorii sunt mai aproape de realizarea vaccinului ”universal” pentru gripă

Batista care îţi spune dacă suferi de gripă sau de răceală – cea mai nouă invenţie germană

„Gripa bărbatului” chiar există, susţine un om de ştiinţă

Oare şi dinozaurii aveau gripă? Ce ştim despre istoria virusului gripal?