Noi imagini spectaculoase dezvăluie structura Soarelui

12 09. 2020, 18:00

Oamenii de știință din Germania au reușit actualizarea unui telescop solar numit GREGOR, la Observatorul Teide din Insulele Canare, iar drept rezultat au obținut un set de imagini spectaculoase cu steaua noastră.

GALERIE FOTO

„A fost un proiect foarte palpitant, dar și foarte solicitant. În doar un an, am reproiectat complet sistemul optic, mecanic și electronic pentru a obține imagini de cea mai bună calitate posibilă”, a explicat Lucia Kleint, om de știință de la Leibniz Institute for Solar Physics (KIS), din Freiburg, Germania.

Cel mai mare telescop solar din Europa

GREGOR și-a început observațiile în 2012, fiind cel mai mare telescop solar din Europa, iar proiectul de actualizare a început în 2018. Actualizările au inclus modificări asupra sistemului optic și de control, vopsirea din nou a observatorului pentru a reflecta mai puțin lumina și astfel limitând influența asupra observațiilor, dar și implementarea unor noi politici pentru a îmbunătăți randamentul științific de observații.

„Un instrument puternic pentru a rezolva puzzle-urile de pe Soare”

În cele din urmă, telescopul permite acum oamenilor de știință să surprindă elemente ale Soarelui care au un diametru de 50 de kilometri, potrivit unui comunicat de presă de la KIS. De asemenea, având în vedere că activitatea solară este momentan în creștere pe măsură ce punctul minim al ciclului solar de 11 ani ajunge la sfârșit, GREGOR va avea tot mai mult de observat, potrivit Live Science.

„Proiectul a fost riscant pentru astfel de actualizări pentru un telescop durează de obicei ani întregi, însă munca de echipă a dus la acest succes. Acum avem un instrument puternic pentru a rezolva puzzle-urile de pe Soare”, a spus Svetlana Berdyugina, astrofizician și director al KIS.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Au fost publicate cele mai apropiate imagini făcute vreodată cu Soarele

Iată cum ar arăta apusurile de soare văzute de pe alte planete. Animația inedită creată de NASA

Particule rare produse în interiorul Soarelui au fost găsite de oamenii de știință sub un munte în Italia

Soarele nostru, în ultimii 10 ani. Imagini spectaculoase de la NASA